Am prins gustul călătoriilor și nici un weekend acasă. După evadarea de Paște am plecat spre Rupea și Cheile Vârghișului, și nu am putut să ne abținem să nu trecem și pe la Zău de Câmpie pentru bujori, că doar făcea reclamă la tv, nu?
Era o vreme interesantă. Am plecat din București pe soare și vreme destul de mișto, dar am ajuns prin zona Brașov unde ningea cu fulgi mari, iar pe carosabili era zăpadă. Tare, nu? Dar imediat ce am trecut de Brașov vremea s-a făcut mult mai frumoasă, dar totuși la Rupea ne aștepta ceva zăpadă.
Superb!! Ne-am cazat la singura pensiune pe care am găsit-o pe Booking în Rupea, dar nu a fost o alegere proastă, ci din contră. Camera pe care am primit-o avea vedere spre cetate, plus o terasă enormă de unde poți vedea cetatea în toată splendoarea ei. Doamna de la pensiune ne-a primit cu cozonac și pălincă. Andi a primit porție dublă de pălincă, eu am scăpat ușor cu o tură de vișinată. Deja ne puneam probleme dacă vom reuși să ne mai trezim mâine fără prea multe dureri de cap. Asta a fost ziua de 21 aprilie.
22 aprilie 2017
Superb!! Ne-am cazat la singura pensiune pe care am găsit-o pe Booking în Rupea, dar nu a fost o alegere proastă, ci din contră. Camera pe care am primit-o avea vedere spre cetate, plus o terasă enormă de unde poți vedea cetatea în toată splendoarea ei. Doamna de la pensiune ne-a primit cu cozonac și pălincă. Andi a primit porție dublă de pălincă, eu am scăpat ușor cu o tură de vișinată. Deja ne puneam probleme dacă vom reuși să ne mai trezim mâine fără prea multe dureri de cap. Asta a fost ziua de 21 aprilie.
22 aprilie 2017
Deoarece aveam micul dejun inclus, am stat mai întâi să-l savurăm. A fost copios - un ou roșu, că doar era primul weekend după Paște, și câteva produse făcute în casă, rulada de porc, șuncă... îmi plouă în gură și acum când scriu...
Cheile Vârghișului
Cheile Vârghișului
Ghiftuiți și un pic mahmuri, ne îndreptăm spre Cheile Vârgișului. Drumul era decent, dar ultimii kilometri de drum din Județul Brașov își pierdea pe măsură ce avansai asfaltul, așa că la un moment dat era cu vagi urme de asfalt, însă la intrarea în Județul Harghita situația s-a schimbat radical, șosea proaspăt refăcută, ce mai... artă... Ajunși în satul Vârghiș, vedem indicatorul spre chei și facem imediat stânga. De aici sunt aproximativ 13 km de șosea din care primii 11 se vede ca sunt proaspăt asfaltați, doar să ai grijă ca este îngustă și pe alocuri cu greu trec două mașini. Nu ne întâlnim cu nimeni, este destul de dimineață. Se termină asfaltul, mai riscăm să mergem puțin cu mașina, dar drumul este puțin dubios și puțin cam noroios, așa că lăsăm mașina într-o mică poieniță și o pornim pe jos. Nu mai era mult până la intrarea în chei.
Am intrat în chei, ne-am uitat noi pe harta de la intrare în încercarea de a vedea ce traseu să alegem, pe unde să luăm mai exact și unde sunt ochișorii, că toată lumea are poze cu ei, dar nu am realizat însă pe harta unde sunt. La centrul de informare era închis așa că nu aveam cui să cerem informații. Intrăm și urmăm marcajul cruce albastră. Înaintea noastră doi tipi cu niște tunuri foto (obiective gigantice), dar nu reușim să-i ajungem, i-am întâlnit mai târziu camuflați pe malul Varghișului la vânătoare de fotografii cu păsări. În rest, pustiu, ne gândeam cu ce animăluțe o sa ne vedem pe traseu.
Temători intrăm ținem poteca și ajungem la o pajiște frumos amenajată, ce pare loc de camping. Este bine de știut, deja ne facem planuri de viitor. Asa ca ne-am început drumeția. Nimeni nu ne cere nici o taxă de acces, așa că mergem mai departe.
Imediat apare și primul podeț din chei. Sunt aproximativ vreo 9 astfel de podețe. Și vreo 120 de peșteri, câteva care îți apar pe traseu și nu ai cum să le ocolești.
La ieșire ne întâlnim și cu rangerul căruia îi plătim taxa de acces în rezervație. Este o taxă modică de 5 lei.
Trebuie să vă spun că ar fi trei variante de mers prin chei - crucea albastră care merge direct prin chei și pe care am mers și noi dus-întors, banda galbenă care merge pe deasupra cheilor și astfel ai posibilitatea să le vezi de la înălțime, și care la un moment dat se desprinde din traseul principal al cheilor cam din zona podului 3, și traseul cu bulină roșie care merge direct spre Merești pe deasupra cheilor, dare cred că fără posibilitatea de a le vedea de sus.
Și ca bonus, primim o întâlnire și cu coana vulpe.
Noi acum mergem să ne întâlnim cu Cetatea Rupea.
Cetatea Rupea
În unele din călătoriile noastre am tot trecut pe lângă Rupea, și bineînțeles că vedeam cum trona cetatea sus pe deal. Cred că asta a fost unul din motivele care ne-au făcut să ne așezăm tabăra în acest oraș. Să avem timpul necesar să vizităm cetatea. Plus că am auzit că a fost refăcută cu nu știu ce bani din nu știu ce proiecte... Aflăm că poți să o iei pe o scurtătură din spatele pensiunii pe lângă cimitir, dar nu o găsim, nici nu prea insistăm, așa că o luăm direct pe șosea. Așa o vedem din toate părțile... aproape toate. Mi-a plăcut. Foarte îngrijită, cu flori de primăvară în curtea interioară. Te așteptai să fie locuită, dar nu erau decât niște vizitatori.
La plecare găsim și scurtătura care duce în centrul orașului. Este o alee pietonală plină de trepte mărunte. O găsiți în partea stângă a porții principale, spre portița de est a cetății. Pierdem destul timp prin oraș, așa că nu ratăm să admirăm cetatea seara luminată.
Am intrat în chei, ne-am uitat noi pe harta de la intrare în încercarea de a vedea ce traseu să alegem, pe unde să luăm mai exact și unde sunt ochișorii, că toată lumea are poze cu ei, dar nu am realizat însă pe harta unde sunt. La centrul de informare era închis așa că nu aveam cui să cerem informații. Intrăm și urmăm marcajul cruce albastră. Înaintea noastră doi tipi cu niște tunuri foto (obiective gigantice), dar nu reușim să-i ajungem, i-am întâlnit mai târziu camuflați pe malul Varghișului la vânătoare de fotografii cu păsări. În rest, pustiu, ne gândeam cu ce animăluțe o sa ne vedem pe traseu.
Temători intrăm ținem poteca și ajungem la o pajiște frumos amenajată, ce pare loc de camping. Este bine de știut, deja ne facem planuri de viitor. Asa ca ne-am început drumeția. Nimeni nu ne cere nici o taxă de acces, așa că mergem mai departe.
Imediat apare și primul podeț din chei. Sunt aproximativ vreo 9 astfel de podețe. Și vreo 120 de peșteri, câteva care îți apar pe traseu și nu ai cum să le ocolești.
Podul 1
Podul 2
tot podul 2
Ajunși în fața podului 3 ne întâlnim și cu Peştera Șura Cailor. Nu ai cum să o ratezi. Dar poți foarte ușor să ratezi Peștera Gaura Tătărilor, ceea ce noi am și făcut. Adică am ratat-o. Peștera cu ochișori de care vorbeam mai sus că vrem să o vedem... Acum cam știm cum trebuie să o luăm, dar atunci nu știam. De fapt am încercat sa urcam spre ea, dar drumul părea înfundat și nu că ar duce undeva, puls ceva zăpada și noroi. După ce am traversat podețul numărul 3 dăm de Peștera Mare de la Merești. Deviem puțin de la traseul nostru. Urcăm pe o scară galbenă de metal până fix în gura ei, dar nu ne aventurăm în ea fiindcă nu suntem dotați cu lanterne și nu vrem să ne rătăcim pe aici.
Podul 3
Peştera Șura Cailor
Peștera Mare de la Merești
În rest alte poduri, tot trecem de pe dreapta pe stânga, de pe stânga pe dreapta. Încă nu ne deranjează nimeni. Vedem pământul proaspăt răscolit, probabil tocmai au trecut mistreții pe acolo. Nu-i vedem, asta este bine.
În ultima bucată câștigăm altitudine, ajungem apoi într-o poieniță de unde sperăm ca ne întâlnim cu traseul bandă galbenă care merge pe deasupra cheilor. Nu ne dăm seama cum, încercăm să o luăm pe scurtătură prin dreapta, dar pământul este ud și Andi reușește să alunece, și cedăm să mai căutăm traseul. Așa că ne întoarcem pe același drum. La întoarcere deja ne întâlnim cu mai mulți oameni. Deci nu este pustiu, doar am ajuns noi prea devreme.
Trebuie să vă spun că ar fi trei variante de mers prin chei - crucea albastră care merge direct prin chei și pe care am mers și noi dus-întors, banda galbenă care merge pe deasupra cheilor și astfel ai posibilitatea să le vezi de la înălțime, și care la un moment dat se desprinde din traseul principal al cheilor cam din zona podului 3, și traseul cu bulină roșie care merge direct spre Merești pe deasupra cheilor, dare cred că fără posibilitatea de a le vedea de sus.
Cetatea Rupea
În unele din călătoriile noastre am tot trecut pe lângă Rupea, și bineînțeles că vedeam cum trona cetatea sus pe deal. Cred că asta a fost unul din motivele care ne-au făcut să ne așezăm tabăra în acest oraș. Să avem timpul necesar să vizităm cetatea. Plus că am auzit că a fost refăcută cu nu știu ce bani din nu știu ce proiecte... Aflăm că poți să o iei pe o scurtătură din spatele pensiunii pe lângă cimitir, dar nu o găsim, nici nu prea insistăm, așa că o luăm direct pe șosea. Așa o vedem din toate părțile... aproape toate. Mi-a plăcut. Foarte îngrijită, cu flori de primăvară în curtea interioară. Te așteptai să fie locuită, dar nu erau decât niște vizitatori.
La plecare găsim și scurtătura care duce în centrul orașului. Este o alee pietonală plină de trepte mărunte. O găsiți în partea stângă a porții principale, spre portița de est a cetății. Pierdem destul timp prin oraș, așa că nu ratăm să admirăm cetatea seara luminată.
V-am zis că din camera noastră vedeam cetatea?
23 aprilie 2017
Rezervația de bujori de Zău de Câmpie
În loc să plecăm spre casă, noi ne afundăm și mai mult în inima țării. Vrem să vedem alți bujori, și cum suntem totuși mai aproape de ei aici față de București, ne încercăm norocul să îi vizităm, cu riscul să ajungem acasă târziu. Drumul lung, trecem pe lângă Sighișoara, Târgu Mureș, și după aproximativ 3 ore suntem în Zău de Câmpie. De fapt nu ajungem până în Zău de Câmpie, pentru că în dreptul satului Botei facem dreapta. Două drumuri apar imediat, ambele variante merg spre rezervație. Noi l-am apucat pe cel care merge prin sat, la spusele unui localnic care ne-a îndrumat.
Și noi am crezut că suntem singurii care am ajuns acolo. De fapt sunt o mulțime de mașini parcate pe lângă rezervație, probabil atrași de parfumul bujorilor. Asta se datorează și faptului că este singura rezervație cu bujori de stepă din România. Se pare că este unicat în lume datorită locului în care se află, fiind situată la cea mai mare altitudine unde se găsește această specie.
Rezervația are aproximativ 3.5 hectare. Un hectar se află la poalele unui deal, în partea dreaptă cum ajungi, în care am găsit mulți bujori înfloriți, și mulți care stăteau să plesnească. Ce mai, am ajuns în plin sezon. Erau amenajate potecuțe speciale care te conduceau spre toate ungherele rezervației. Unele tufe erau etichetate cu anul de când se aflau acolo. Vă dați seama? Am găsit tufe la fel de bătrâne ca Andi. Alături un tractor ara de zor, probabil că suprafața rezervației ar fi fost mai mare.
Un al doilea lot, puțin mai mare, de 2,5 hectare, se află în partea stângă, pe coama unui deal. Probabil aici atinge recordul de altitudine de 450-500 metri. Dar aici erau mai rari și foarte puțini înfloriți. Nici nu îi vedeai decât dacă erai foarte atent și antrenat să le recunoști frunza.
Un al doilea lot, puțin mai mare, de 2,5 hectare, se află în partea stângă, pe coama unui deal. Probabil aici atinge recordul de altitudine de 450-500 metri. Dar aici erau mai rari și foarte puțini înfloriți. Nici nu îi vedeai decât dacă erai foarte atent și antrenat să le recunoști frunza.
Ne-a plăcut foarte mult. Am aflat de la paznicul de acolo, da, are și un paznic, că rezervația aparține de Universitatea din Cluj. Nu îmi pare rău că am străbătut această distanță doar ca să îi vedem. Îmi pare rău că a trebuit să stăm doar atât de puțin.
Un articol scris de Ioana
