Ehhh, am ajuns la un nou capitolul din vacanța din Maramureș, atunci când am
vizitat Lacul Albastru din Baia Sprie.
După ce am vopsit ouăle pentru Paște (adică metoda ciorapului în care am pus
diverse nații de frunze - oricum oferta de frunze era foarte slabă, fiind
început de primăvară), am stat noi și ne-am gândit ce cale să apucăm. Ne uităm
noi pe lista de obiective de vizitat și ne sar în ochi două variante de
drumeții: Creasta Cocoșului din Munții Gutâi și Lacul Albastru din Baia
Sprie.
Planul inițial era să atacăm Creasta Cocoșului din Pasul Gutâi,
dar fiindcă era zăpadă acolo a rămas să mergem doar la Lacul Albastru din Baia
Sprie. Așa că să începem povestea vizitei la Lacul Albastru.
Pe scurt Lacul Albastru s-a format prin prăbușirea unor vechi mine
și are o suprafață de 0,5 ha, aflându-se la altitudinea de 530 de metri în
mijlocul unei păduri de gorun.
Pentru această vizită ne-am documentat cât de cât de pe internet,
aflasem că se poate ajunge la lac pornind din dreptul bisericii
romano-catolice.
Mai exact de pe această stradă din spatele
bisericii...
... de unde pornesc aceste
marcaje.
Noi am urmărit marcajul cruce roșie care în prima parte a drumului merge printre case pe un drum pe care ar putea să meargă și mașinile. Am încercat să ne urcăm cu mașinuța noastră, dar recunosc că mi-a fost frică la ultima pantă așa că ne-am întors la biserică și am parcat-o acolo. Așa că am făcut tot drumul pe jos. Nu este o problemă pentru noi, am urcat pe drumuri mai grele.
După ce am trecut de ultimele case, se termină și drumul pe care ai fi putut merge cu mașina. Hmm, dacă totuși încercam să mergem cu ea.... hmm totuși mai era puțin... deja este prea târziu să ne mai facem probleme. Aici apare și primul indicator care ne arată că suntem pe drumul cel bun.
Buuuun..... Nu vă speriați, crucea este roșie doar că probabil s-a decolorat de la soare și zici ca este galbenă. Ne-am tot uitat noi la ea și am tras concluzia că este roșie. Plus că nu am văzut nici un traseu marcat cu cruce galbenă.
Mai departe drumul merge prin pădure,
dar fiind primăvara devreme copacii nu erau înverziți așa că trebuie să îi
credem pe cuvânt ca era pădure de gorun (este o specie de stejar). Am tot
urcat, dar cu grijă că drumurile se tot bifurcau și se tot întretăiau...
Și am ajuns într-un
final, după aproximativ 45 de minute, la Lacul Albastru... care bătea puțin
spre verde. Din câte am înțeles lacul își schimbă culoarea în funcție de cum
bate soarele în el sau dacă de exemplu înoată oameni în el. Nu știu, noi așa
l-am găsit.
Nu pierdem ocazia să rugăm un
cuplu să ne facă o fotografie aici. Și eu le-am făcut o fotografie lor că se
chinuiau să-și facă un selfie. Schimb pe schimb.
Nu prea am înțeles cum sunt potecile și unde
duc, așa că mergem la plesneală pe drumul care urcă în continuare marcat cu
bulina roșie. Citisem pe panoul de lângă lac ca în zonă se mai află Crăpătura
Zorilor și Puțul Francisc. Acum când scriu îmi dau seama că nu am luat-o în
direcția bună. Dar nu ne-a părut rău că am avut ce să vedem.
Și am văzut și
orașul Baia Sprie în toată splendoarea lui.
Și niște zăpadă....
La
întoarcerea spre Baia Sprie am trecut din nou pe lângă lac așa că am mai tras
câteva fotografii. Eeeee, parcă din unghiul acesta arată mai bine... și parcă
mai verde.
Drumul de întoarcere arată mereu
altfel, chiar dacă te întorci pe unde ai venit. Așa că la un moment dat, ne-am
trezit că mergeam pe bulina roșie, care părea că merge direct în niște case. Nu
ne-am riscat așa că ne-am întors la ultima bifurcație, acolo unde pierdusem
marcajul cruce roșie.
În drumul spre casă am avut și
un însoțitor preț de câteva clipe... acest cățel care stătea în mijlocul
pustietății și s-a ținut după noi... acum și noi am încetinit, curioși să vedem
ce avea de gând.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu