Am descoperit și brândușe, dar vedetele erau ghioceii proaspeți, înfloriți și plini de rouă. Mulți ghiocei, mai să calci pe ei, dar am încercat să nu facem asta. După cum am zis, erau și brândușe, dar de abia începeau să iasă și erau foarte puțin înflorite.
Am plecat pe traseul București - Pitești - Râmnicu Vâlcea - Bărbătești (jud. Valcea). Noi și încă vreo 50 de oameni. De ce așa de mulți oameni? Pentru că am plecat cu autocarul.
Buila - Vânturarița era de ceva timp pe lista noastră de drumeții montane, așa că atunci când am văzut excursia organizată de cei de la Hai să socializăm am zis că nu trebuie să mai amânăm momentul și să mergem cu ei. Apoi dacă o să ne placă, o să mergem și singuri data viitoare. Plus că dacă este primăvară, sigur o să găsim și ceva flori de sezon.
După binemeritatul somn sau mai bine zis moțăiala de vreo 4 ore din autocar, am ajuns la locul de debarcare, care era puțin mai sus de satul Bărbătești. Aici ne aștepta cineva de la Parcul Naţional Buila-Vânturariţa și am plătit o taxă de acces de 5 lei. Din câte am înțeles era chiar directorul parcului. Tare, nu? Mai ales că părea destul de emoționat de prezența unui număr așa de mare de vizitatori. Și, dacă nu știți, acest parc este cel mai mic parc de acest gen, cu cele mai multe tipuri de specii de plante și animale.
Și ne-am pornit cu mic cu mare, mai în șir indian, mai amestecați. Prima țintă de pe traseul nostru este Mănăstirea Pătrunsa, pe marcaj cruce roșie. Prima parte a drumului de unde ne-a lăsat autocarul este un drum pietruit unde o mașină mică normală ar mai fi putut continua drumul. Noi nu ne plângem, așa facem încălzirea. Dar de la capătul drumului, unde este ultima casă, acolo începem să ne încălzim cu totul. Începem să mai scoatem câte o haină, apoi încă una... Un grup de oameni care nu fac parte din grupul nostru ne depășesc și dispar din raza noastră vizuală. Partea tare este că era și o băbuță în acel grup. Sigur se duc la mănăstire. Noi ne continuăm drumul nostru.
Nu pierdem timpul aici la mănăstire, așa că mergem în continuare, dar de data aceasta pe marcaj punct galben. Dar nu ne atașăm de acest marcaj, așa că după vreo 15 minute, îl părăsim și continuăm pe marcajul cruce albastră până la capătul traseului nostru.
Încep să apară primii ghiocei. Sărim pe primul și îi facem poze. Nu știm dacă vor mai apărea alții. Nici nu știam ce o să ne aștepte mai sus pe traseu. Dar am aflat imediat. Tone de ghiocei, crescuți în smocuri. Nu am văzut niciodată așa mulți la un loc în natură. Eee, am mai văzut în fața blocului, dar nu se pun.
Imediat cum am ieșit din pădure au început să apară și brândușele. Mai întâi una... Stai sa-i facem o poză. Ridic privirea și mai văd încă una... și încă una. Încep să cred că o să le ia locul ghioceilor. Dar greșesc grav. Puțin mai sus o întreagă pajiște de ghiocei. Mai să te arunci lângă ei. Subliniez: lângă ei. Dar era ceață și din cauza ei burnița de zor. Mă pun in genunchi să le fac poze... Ce ironie... Tocmai mi-am pus pentru prima dată parazăpezile și am reușit să protejez pantalonii. Până acum. Nu contează, se spală acasă.
Nu zăbovim aici prea mult deoarece mai avem vreo 20 de minute până sus la Curmătura Builei. Parcurgem repede distanța. Trecem pe lângă o bucată de zăpadă, cea mai rămas din iarna asta. Trecem și pe lângă un izvor, dar se pare că era cam înghețat. Nu este nici o problemă, avem apă la noi, și nu este vară ca să ni se facă sete repede. În rest ghiocei și brândușe.
Ajunși pe Curmătura Builei... facem pauză de masă. Numai că bate vântul tare și ne adăpostim repede în refugiul din curmătură. Foarte bine pus și arăta în stare bună. Dar fiind vreo 50 de oameni nu prea avem loc. Mai ieșim afară.. iar înghețăm.
Nu mai zăbovim mult, așa că înainte să ne întoarcem, dăm o fugă spre creastă, trecând prin Hornurile Popii. Nu este departe, în câteva minute ajungi acolo. Problema că acum era zăpadă și ceva ceață. Din cauza ceții când am ajuns la marginea crestei... nu am văzut nimic. Se intuia că era un perete vertical de stâncă, dar totuși nu se vedea nimic. Poate a fost mai bine...
Am uitat de cățelușul nostru, care ne-a însoțit de la ieșirea din pădure, până pe creastă, și înapoi până la mănăstire. Un adevărat erou. Bineînțeles că a fost răsplătit cu vârf și îndesat.
Gata, acum chiar ne întoarcem. Pe același drum. Pe drum întâlnim un rezumat al florilor văzute până acum - o brândușă albă.
Acum dacă am terminat drumeția, vizităm mănăstirea, dar de jenă că nu suntem foarte curați, nu avem curajul să intrăm și în biserică. Așa că o vizităm pe dinafară. Amicul nostru patruped și-a găsit un culcuș afară lângă biserică.
După nouă ore de la începutul traseului eram deja înapoi la autocar. Cu tot cu pauze și vizita la mănăstire. Deci a fost un traseu destul de lejer ca timp, cu toate că a fost uneori solicitant datorită unor zone mai abrupte. Mie cel puțin mi-a ieșit uneori limba de un cot și vedeam alb în fața ochilor. Dar cred că nu am mai făcut drumeții de ceva timp. Clar asta este cauza.
Un articol scris de Andi.
Traseul pe scurt, pe care noi l-am făcut în 9 ore, relaxat și cu pauze suficiente. Clar se poate face într-un timp mai scurt dacă grupul este mai compact.
- Sat Barbătești - Mănăstirea Pătrunsa - marcaj cruce roșie
- Mănăstirea Pătrunsa - Cumătura Builei - punct galben + cruce albastră
- Cumătura Builei - Hornurile Popii - punct roșu
- retur
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu