Prima oară pe Vârful Țuțuiatu din Munții Măcin - 17 iulie 2015

     Este prima oară deoarece până am reușit să povestim despre asta am mai fost încă o dată pe Vârful Țuțuiatu. Dar să încep povestea actuală.

     Aventura noastră am pornit-o de la 0 metri și acum vom încerca să ajungem la impresionanta înălțime de 467 metri. Atât are cel mai mare vârf din Munții Măcin. După ce am stat la soare la Gura Portiței două zile, am zis că ar fi cazul să plecăm și să mai creștem puțin altitudinea. Așa că în a treia zi, într-o zi de vineri am reușit să ne dezlipim de nisipul cald de la mare și am plecat.

     Nici nu am plecat bine de la Cetatea Enisala și deja eram cu ochii mari după fiecare delușor întrebându-ne dacă asta este cumva Muntele Măcin cu Vârful Țuțuiatu. Poate este asta sau poate celălalt... dar mai aveam de mers după cum aveam să aflăm mai târziu. 

     Ca să ajungi la cel mai înalt vârf din Măcin, cel mai ușoară abordare este din satul Greci. Aici și aveam de gând să ne oprim să ne cazăm. Din păcate nu sunt prea multe locuri unde te poți caza prin această zonă, oferta este foarte slabă. Din păcate pentru această zonă superbă.

     Dar noi aveam cortul după noi, așa că pentru asta am apelat la campingul Turtle Camp din Greci. Campingul se află pe partea stângă, a doua casă de cum intri în sat. Noi i-am sunat de pe drum și astfel ușa de la curte era larg deschisă. Aici nu este de fapt un camping propriu-zis, este de fapt o curte mare în care se află o casă în care probabil stau proprietarii, și o curte mare și o livadă în spate, și ea destul de mare, în care tu ca musafir poți să îți pui liniștit cortul. Este ciudată senzația să îți pui cortul în curte la un om străin, dar gazdele sunt foarte drăguțe. Gazdele sunt doi tineri, Ana și Radu. Cu Radu vorbisem deja la telefon de pe drum, dar ei nu erau încă sosiți. Pe noi ne-au primit în curte părinții Anei, care ne-au invitat și la masă, dar recunosc că ne-a fost puțin jenă și am refuzat. Acum îmi dau seama că nu aveam de ce. Aaaaa, și ca să termin cu descrierea campingului, trebuie să vă spun că există și un duș, și dacă nu vreți să stați la cort, există și niște rulote care se pot închiria. Deci puteți avea tot confortul acolo.

     După ce ne-am ales locul și ne-am pus cortul, și am mai așteptat puțin să treacă soarele puternic al amiezii, pe la ora 4 și ceva am zis să începem abordarea celui mai mare vârf al celor mai mici munți din România. Am plecat cu mașina deoarece noi eram în celălalt capăt al satului. Am trecut de centrul satului până când am zărit pe marginea drumului marcajul care ne ducea spre vârf, și anume marcajul triunghi albastru. Am lăsat mașina în sat, la o intersecție de trei drumuri, aproape de începutul propriu-zis al traseului. 

     Am mai mers puțin până am ajuns la strada Țuțuiatu. Cred că suntem pe drumul cel bun. Plus că și marcajul ne îndemna să o luam  la dreapta printr-o săgeată. La capătul străzii, care nu este lungă, ni se arătau în toată splendoarea și am făcut cunoștință pentru prima oară cu Munții Măcin.

     În capătul străzii Țuțuiatu se află o clădire care se află în ruină, sau o construcție care nu a mai reușit să fie terminată, cert este că se află în ruină. Traseul exact pe lângă ea face stânga. Nu ne încadrăm bine pe traseu că ni se alătură un nou tovarăș de drum. Acest cățeluș munțoman ne-a însoțit pe tot parcursul drumului nostru. A mers până în vârf și s-a întors cu noi până în sat. Bineînțeles ca a fost răsplătit pentru curajul lui...

     Imediat după ce faci stânga la clădirea-ruină, ne-am trezit într-o zonă destul de pustie, aproape sălbatică. Și fără pic de umbră. Pustie în ceea ce privește piciorul de om, că altfel ne-am întâlnit cu ceva văcuțe, în depărtare se vedea și o stână. Și toată zona asta era plină de popândăi. Erau foarte mulți, ne simțeam puțin spionați și ne anunțau prezența celorlalți care nu erau pe fază. Erau foarte rapizi și mititei și nu s-au lăsat fotografiați.

     În sfârșit drumul începe să treacă și pe sub copaci și să fie mai umbrit. Până acuma am suferit destul sub soarele de amiază, mai ales că suntem prăjiți bine de la mare. 

     După ce trecem de primul izvor putem să zicem că suntem într-o pădure în toată regula. Doar că am scăpat de soare, dar ne însoțește un zgomot asurzitor. Încep să bănui ce se întâmplă - sunt cicadele, care sunt foarte enervante. 

     Trecem și de al doilea izvor. De aici mai avem puțin, după cum o să aflăm mai încolo. Doar că încă nu ne-am dumirit care este vârful. Cățelul dă semne de oboseală.

     Și uite Vârful Țuțuiatu! Suntem pe cel mai înalt vârf din Munții Măcin, și nici nu a durat mult drumul până aici. Doar vreo oră și jumătate. Sigur dacă eram în alt munte nu ne încumetam să ne urcăm la ora 17. Dar aici nu am avut nici o grijă. 

     Și cumva dacă aveați dubii că n-am fost toți trei pe vârf, uite dovada!

     Acum încercăm să ne dumirim unde ne aflăm. Adică ce priveliște se vede de la cel mai înalt vârf.

    Se vede satul Greci în depărtare. De acolo am plecat pe traseu...

     Se vede și pista de biciclete... Am uitat să vă zic de pista de bicicletă. În Munții Măcin, pe lângă traseele turistice, mai există și trasee pe care poți să mergi cu bicicleta. Nu au exact același traseu ca primele, dar ajung prin zonă. Traseul de la Țuțuiatu este marcat cu litera C de culoare albastră și prima oară l-am întâlnit în locul unde am lăsat mașina. Cred că s-a despărțit când am luat-o la dreapta pe strada Țuțuiatu. Ne-am mai întâlnit prin dreptul primului izvor, iar acum îl vedem mai jos de vârf. Noi oricum ne întoarcem pe același drum, dar cred că dacă vom continua drumul ne vom intersecta cu el.

     Între timp prietenul nostru s-a plictisit să ne tot vadă cum ne bucuram noi la fiecare priveliște văzută din alt unghi. Era obosit și mort de sete, că de mâncare îi dădusem noi. Așa că am început să coborâm, și grăbim pasul că soarele începea să apună. La un moment dat Ioana a vrut să-l care în brațe, că amărâtul tot se oprea pe drum, dar a rezistat eroic până la izvor, unde a mai prins energie.

     Ne mai aruncăm un ochi să vedem pe unde am fost. Nu știu dacă am reușit să recunoaștem locurile. Cert este că de sus priveliștea era superbă.

     Acesta este primul izvor pe care l-am găsit la urcare. Nu știu dacă apa este bună de băut la ambele izvoare găsite pe traseu, cert este că prietenul nostru de azi a băut.

     Și ziua se cam termină, după ce am plecat de la nivelul mării, am trecut pe la Cetatea Enisala și am ajuns pe cel mai mare vârf din zonă. Acum suntem obosiți toți trei, dar fericiți. Presupun că și cățelul este cu aceleași sentimente. Pe drum am fost lătrați de câinii de la stâna de la începutul traseului, dar am scăpat teferi toți. Cățelul l-am lăsat în același loc de unde ni s-a alăturat pe traseu, adică la clădirea în ruină. S-a întâlnit cu niște prieteni acolo și ne-a părăsit. De fapt, noi pe el.
     Acum ne ducem să dormim în camping, unde o să le cunoaștem pe gazdele noastre. Mâine începe o nouă zi, în care o să încercăm să atacăm Culmea Pricopanului. Dacă am reușit o să vedem în următoarea postare.

      Informații utile
- traseul spre Vârful Țuțuiatu durează cam 1h-1h30min de unde se termină satul. Asta în funcție de viteza fiecăruia și dacă cumva vă însoțește vreun cățel munțoman. Marcajul pe care trebuie să-l urmați este triunghiul albastru.
- Campingul Turtle Camp se află la intrarea în sat. Ca număr de  contact - 0746159196. Cred că este numărul lui Radu.