Și am ajuns și în Sighișoara. Aici a fost punctul terminus al vacanței de Paște pe care l-am petrecut în Maramureș. De multe ori am trecut prin oraș dar niciodată nu am stat măcar o noapte acolo. Și oricum suntem în aprilie și nu cred că sunt prea mulți turiști. Și este și a treia zi de Paște. Adunate toate avem toate condițiile pentru vizitat Sighișoara.
Pentru început avem drumul până în Sighișoara, din satul Breb, drum care a durat vreo patru ore și ceva. Am avut ocazia să ne luam rămas bun de la Maramureș și să mai facem câteva fotografii cu aceste meleaguri superbe.
Norii parcă erau puși, aruncați doar să fie prinși în poze, pe măsura ce coboram nenumăratele curbe mai făceam câte o fotografie. După fiecare curbă apărea ceva nou, un peisaj mirific, chiar și faptul că la un moment dat șoseaua era blocată de o turmă de oi nu a părut ceva foarte ciudat.
Iată-ne ajunși și în Sighișoara! Fiind ultima zi de concediu ne-am făcut de cap și ne-am cazat la un hotel puțin mai scump decât am fi dat noi, dar cochet și cu aer boem.
Primul document în care este pomenită Sighișoara apare la 1280 și este menționată cu numele Castrum sex, iar cu denumirea actuală în 1435.
Orașul cetate a avut 14 turnuri și 4 bastioane. În prezent mai există doar 9 turnuri și 3 bastioane. Au existat 19 bresle. Printre cele mai importante turnuri este cel al ceasului cunoscut și ca Turnul cu Ceas, care străjuiește intrarea în cetate.
Se pare că Vlad Țepeș s-a născut pe aceste meleaguri. Imediat ce intri în cetate și treci de turnul cu ceas pe partea stângă se află casa în care o locuit într-o perioada scurtă de timp Vlad Țepeș, casă pe care poți să o vizitezi (parcă 5 lei costa biletul). Noi nu am vizitat-o, ci ne-am plimbat prin cetate bucurându-ne de faptul că am găsit-o destul de liberă, nefiind aglomerația care e de obicei vara. Nu poți să te lauzi mereu că ai găsit Sighișoara doar pentru tine... și încă câțiva turiști.
Ne-am dus spre Mănăstirea din Deal pe scări. Scările au fost construite pentru a facilita accesul spre școală și mănăstire. Acum mereu găsești pe cineva care cântă la capătul scărilor.
Priveliștea de aici din vârful dealului este impresionantă, poți să vezi o bună parte din oraș, mai ales că încă nu erau înfrunziți copacii .
La întoarcere am găsit această clădire în ruină, nu știu care era scopul, dar era foarte interesantă. Parcă era din altă lume. Oricum toată cetatea este din altă lume.
Străduțele sunt înguste, drăguțe, arhitectura încântătoare, geamurile țipător colorate. Se vede că totul este îngrijit și că locuitorii au grijă de casele lor.
După ce ne-am pierdut prin multitudinea de străduțe mici și colorate, am zis să facem recensământul turnurilor rămase.
- Primul vizitat a fost Turnul cu Ceas care este cel mai cunoscut și nu ai cum sa-l ratezi fiind la una dintre intrările importante din cetate.
- Turnul Cizmarilor.
- Turnul Cojocarilor
- Turnul Măcelarilor
- Turnul Croitorilor
- Turnul cositorarilor
Am lăsat turnurile la locul lor, nu cred că le-am găsit pe toate, adică sigur nu au ieșit la număr, și am rămas în Piața Centrală din Sighișoara.
Și am stat până s-a făcut noaptea. Atunci apare o nouă Sighișoara, mult diferită de cea din timpul zilei. Îmi imaginez cum arată orașul atunci când este plin de turiști sau cum este în timpul festivalului. Poate apucăm să-l vedem și atunci.
A doua zi am vizitat și Turnul cu Ceas, nu înainte să trecem de străjerul cetății... un pisoi care stătea exact la intrarea în cetate și care s-a uitat fix la noi cu o mutră care întreba "ce naiba caută ăștia aici?" Săracul a rămas în poziția asta mult timp, așa că am avut o grămadă de timp să-i facem o ședință foto. Oare l-am deranjat?
În interiorul turnului unde se află Muzeul de Istorie din Sighișoara nu am făcut poze deoarece nu este voie, dar ajunși sus ne-am desfășurat în voie. Am văzut care sunt distanțele spre locuri care deja le-am vizitat sau spre care am dori să mergem.
Și ne pregătim de plecare. Am mai căutat turnuri pentru recensământ și ne-am mai plimbat pe străduțele înguste.
Iar la plecare câte o prăjitură pentru fiecare.
În drumul spre București am deviat puțin drumul spre Viscri. Șoseaua care duce spre Viscri era cam nasoală și plină de gropi, la un moment dat am crezut că mașina o să rămână într-o groapă, dar a răzbit până la urmă și am putut ajunge la destinație.
Viscri este un alt loc celebru unde prințul Charles are o casă. Din câte am înțeles aici este un fost sat săsesc. În prezent se încearcă conservarea lui, satul făcând parte din patrimoniul UNESCO.
Satul arată demențial, dar între noi fie vorba am văzut mulți oameni în vârstă și cam săraci.
Dar este un loc curat, aranjat și cuvântul pe care l-am tot utilizat .....COCHET.
La ieșirea din sat ne-am tot întâlnit cu aceste bețe. Din câte am înțeles hamei, hamei, hamei...
O turma de porci sau nu știu dacă stau în turme, dar erau ai naibii de caraghioși!
Ne-am intersectat și cu Cetatea Rupea pe care o vom vizita cu următoarea ocazie.
Berze , berze , berze... o fi un semn!!
În depărtare se văd munții acoperiți încă de zăpadă, munți pe care i-am vizitat deja anul acesta dar asta o să fie o altă povestioară...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu