Rătăcind trei zile în Rodnei - 21-23 iulie 2016

     Am deschis ușa cortului și priveliștea pe care o vedeam ne lăsase fără cuvinte, iar lumina roșiatică care se vedea de la începutul de răsărit și care se lasă peste crestele din depărtare era superbă. Așa că nu am stat mult pe gânduri și am pus mâna pe aparatul de fotografiat. Meritam un început de zi optimist după o noapte în care am crezut că o să rămânem fără cort, iar în visele mele nu fusese loc decât de urși care încercau să intre după noi în cort.

     Dar să începem cu începutul. Dacă era ceva ce ne doream foarte mult, era să mergem mai departe de munții la care poți să ajungi repede din București. Numai că asta însemna câteva zile libere, și bineînțeles, și zile frumoase ca să ne bucurăm de zonă. Aceste zile au venit, dar biletele de tren le-am luat doar cu o zi înainte. Am ales trenul. De ce? Deoarece am considerat că este mult mai rapid și mult mai odihnitor pentru mine cel puțin, că eu sunt șoferul de obicei. Plus că singurul tren care ajunge direct în Vatra Dornei din București pleacă seara, iar eu sigur nu aș fi condus toată noaptea ca apoi să mă bag pe traseu. Acesta ar fi fost partea bună. Partea proastă este că trenul ajunge destul de dimineață în Vatra Dornei și singura legătură cu Pasul Rotunda sunt vreo două microbuze care merg spre Borșa.
     După cum v-ați prins, noi vrem să facem traseul de creastă a Munților Rodnei din Pasul Rotunda până în Borșa de unde vrem să luăm microbuzul înapoi spre tren. Nu știu dacă mai sunt și alte variante de mers pe acolo, dar nouă așa ne-a ieșit că ar fi cea mai bună soluţie. Problema după cum am zis era că depindem de aceste microbuze. Microbuzele pleacă din Autogara Transport Auto Severin din Vatra Dornei, nu din cea de lângă gară. Noi am făcut prostia să mergem întâi acolo, dar nu am ocolit prea mult cu bagajele în spate. Să o luăm ca o încălzire pentru zilele următoare.
     Pe scurt am luat microbuzul care venea  din Bistrița, la ora 11,15. Mai era unul care se forma aici, dar pleca tocmai la 13,30. Nu există stație de autobuz la Pasul Rotunda, dar dacă rogi șoferul te lasă acolo. Doar că șoferul nostru nu știa exact unde să oprească, iar noi știam doar că este după o clădire de pe partea stângă după ce treci de Cârlibaba. Așa văzusem pe Google. Bifat şi acest aspect şi ar cam fi cazul să ne începem traseul.
     Drumul de la șosea spre Pasul Rotunda durează cam o oră, și este un drum ușor care se poate face și cu mașina. După ce treci râul Bistrița care este pe partea stângă începe. Noi l-am făcut pe jos, dar ne-am încălzit puțin pentru traseu care urma. Mergând cu mașina din Vatra Dornei am ocolit propriu zis munții Suhard pe care ne cam bătea puțin gândul să-i facem, dar nu am avut mai multe zile la dispoziție.

      Ziua 1 - Pasul Rotunda - Lacul Lala

     Cam de asta am avut timp să facem în prima zi. Jumătate de zi pierdută în autogară, timp să mergem mai mult nu prea. Păi și de ce? Hai să ne oprim la Lala să ne punem cortul acolo. Dar după cum se pare nu prea avem timp să urcăm și pe Vârful Ineuț. Şi nici prea mare tragere de inimă nu prea aveam, așa că mai bine mergem direct spre lac. 

     Ne întoarcem frumușel spatele către Munții Suhard, și ne concentrăm la munții noștri. La începutul drumului ne împiedicăm de câteva văcuțe care se uită fără chef la noi. Ne scuzați că vă deranjăm. Noi mergem mai departe.

     Dar nu ne pornim noi bine că ne taie drumul o mașină. Niște tipi ne întreabă unde mergem. Mă uit eu puțin mai dubios, dar mă dezmeticesc repede și mă prind că tipii sunt de la salvamont, așa că le răspund repede și fără teamă. Au fost drăguți și ne-au mai explicat unde ar fi mai bine de campat. Ne-au sugerat Șaua cu lac. Am vorbit puțin și de Ioan Stoenică, dacă îl cunosc, și că el a fost prin zonă și a filmat un episod din emisiunea lui. A fost așa de plăcută întâlnirea cu ei, că la plecare ne-am împrietenit și pe Facebook.

     În rest drumul este foarte prietenos, probabil poți să-l străbați foarte ușor cu mașina, asta dacă ai voie. Mai încolo ne depășește o dubiță. Este cam mare traficul până aici. Foarte aproape de drumul spre Lala este o barieră, așa că traficul se termină brusc. Mă rog... un fel de barieră...

     Totuși a fost bine că am coborât direct spre Lacul Lala din șaua Găgii. Timpul trecuse și se cam apropia seara. După ultimul indicator cam așa am tras concluzia. Doar că mi s-a părut că indicatoarele se cam contraziceau puțin. Sau doar eram obosiți şi nu le-am prea înţeles.

     Am ajuns cam după o oră și ne-am campat lângă lac, unde am găsit un loc bun de cort. Din păcate imediat cum soarele s-a ascuns după creasta muntelui, a început și vântul să bată destul de serios. Cina am luat-o pe fugă cât să nu ne zboare mâncarea din lingură. 
       Spre noapte vântul s-a întețit foarte tare, iar cortul nostru cu brandul no name s-a cam clătinat destul de tare ca a fost nevoie să-l ancorăm pe dinăuntru cu propriile brațe. Iar somnul atunci când ațipeam nu a fost deloc odihnitor. Concluzia a fost că ne trebuie un alt cort, ceea ce am și făcut după ce ne-am întors acasă. 

     Ziua 2 - Lacul Lala - Șaua La Cărți
     După ce a trecut noaptea tumultuoasă, am avut un moment de cumpănă. Oare să ne întoarcem sau să continuăm? Am mai avea două nopți de dormit cu cortul prin Rodnei. Așa că facem o ședință scurtă și luăm decizia să facem într-o zi traseul propus pentru două zile. În loc să ne oprim la Șaua Gărgălău, ne decidem să trecem mai departe spre Tarniţa La Cruce. 

     Lăsăm în urmă Lacul Lala care ne-a găzduit o noapte şi urcăm spre Şaua Ineuţ. Vedem şi indicatorul spre Şaua cu Lac unde ne-au sugerat salvamontiştii să campăm, dar a fost bine şi unde am stat noi. 

     Vedem şi Refugiul de sub Ineu, un loc bun de adăpostit atunci când este nevoie. Am văzut refugiul, dar tot nu ne-am dat seama unde era Şaua cu Lac... Oare am fi orbecăit după ea dacă mergeam direct aici să căutăm un loc de campare?

     În drumul nostru am trecut pe ceva vârfulețe mai mari sau mai mici, dar ajungem şi la zona cea mai periculoasă din traseul de creastă, şi anume o mică porțiune comparabilă cu o custură, care ne-a pus ceva probleme. Dar am răzbit... În rest drumul destul de prietenos şi fără să pună prea mari probleme.

  
     O zonă de ținut minte apărută în drumul nostru este La Cepe. Înțelegem curând şi de ce poartă numele acesta. Este o zonă cu multe roci stratificate. Ne odihnim puţin. Alături se odihnește și un câine de la o stână din apropiere, dar care nu era în timpul orelor de muncă aşa că nu ne bagă în seamă şi nu ne latră.

     Şi am ajuns la Vârful Gărgălău... Nu prea ne-am întâlnit cu oameni pe traseu. Sporadic ne-am intersectat puţin cu câteva grupuri. De oboseală ne-am trântit lângă semnul de pe vârf şi ne-am îndreptat privirile spre baza muntelui. Frumos, dar mai avem până la cel mai mare punct din Rodnei, aşa că dăm plecarea. Din neatenție dăm să plecăm înainte, dar traseul marcat totuşi coteşte la stânga. Ups... O coborâre, dar destul de greoaie. Ne întâlnim şi cu o fată care era singură pe acolo, dar îşi făcuse un prieten într-un căţel pescuit de pe acolo.
 

     Următoarea oprire - Şaua Gărgălău. Nu pierdem timpul prea mult, că nu vrem să campăm aici. Doar facem pauza de masă. De aici dacă am fi avut timp am fi putut face o mică deviere spre Poiana Stiol şi Cascada Cailor. Dar am ratat şansa să vedem cascada neîngheţată. Ca de obicei o lăsăm pe data viitoare. 
     Nu prea mai avem apă. Ar trebui să fie nişte izvoare pe aici, dar nu le-am găsit şi nici nu le-am căutat prea mult. Sigur ne ajunge apa până găsim un izvor. Ce naivi am fost... A durat ceva până am dat de apă. O zonă plină de poteci paralele în care cu greu îți dai seama care e drumul principal.
     Suntem deja pe drum. Următoarele ținte de pe hartă încep să apară în faţa noastră - Vârful Galaţului şi Vârful Laptele Mare. Dar înainte de asta apare ceva ce nu era pe harta. Nişte căluţi. Trecem printre ei, că doar stăteau în mijlocul potecii, nu fără ceva teamă că nu ştiam cum reacţionează. 

     Vârful Laptele Mare... am crezut că cedăm psihic. Eram și așa destul de obosiți, dar când am văzut urcarea de pe el... dar nu prea puteam să mai dăm înapoi.

     După ce trecem și de Vârful Laptele Mare, ne blocăm într-un jnepeniș. Poteca o ia cum poate ea, mai pe dea dreptul, mai printre ei, mai prin ei. În stânga apare poteca cu banda galbenă. Un reper important ca să ne dumirim pe unde suntem.

     Şi mergem, şi mergem, şi parcă deja nu mai ajungem nicăieri. Suntem în Tarnița Bârsanului, o zonă largă și bună de mers la pas. Apa nu se zăreşte totuși. Norocul nostru că ne întâlnim cu un grup de băieţi care ne arată cam unde găsim un izvor. Şi ei erau fericiţi că ne-au găsit, că până atunci se intersectaseră doar cu străini. De fericire îşi fac poză cu noi. Dar doar ei au amintirea asta. Acum îmi pare rău cu nu am făcut şi eu poză cu ei.
     Îi dăm bice, alergăm ca niște melci obosiți cu ochii și cu toate simțurile ascuțite, dar găsim apa într-un final și ne hidratăm repede, până când am simţit cum toate celulele din corp încep să plesnească de fericire. Bine că nu este o zonă foarte solicitantă și cu ceva izvoare de apă care ies direct din pământ.
     Soarele cam începea să coboare, aşa că după ce trecem de Şaua Între Izvoare, dăm de zona numită La Cărţi unde decidem să ne oprim şi să punem cortul. Apă aveam din belşug aici. Acum cică există un refugiu în această zonă, dar atunci nu era. Noapte bună...

  
     Ziua 3 - Șaua Între Izvoare - Borşa
     Strângem repede cortul şi ne pornim la drum. Suntem curioşi ce se află imediat după această zonă. Şi azi ar trebui să ajungem pe Pietrosul Rodnei. 
     Recuperăm repede bucata care o mai aveam de făcut până la locul de campare oficial. Mai era puțin, dar totuşi a fost mai bun locul unde am stat. Acolo era multă vegetaţie de părea că nu a campat niciodată nimeni în acest loc. Până acolo vedem și cărțile din Rodnei. Le lăsăm acolo fără să apucăm să le citim. Nu degeaba se zice că cartea este grea. 
 

     Ajungem în Şaua Obârşia Rebrei. Un stâlp cu un indicator căzut ne arată că am ajuns aici. Nu zăbovim prea mult, trebuie să ajungem la Tarniţa La Cruce de unde mai avem puţin până la Pietrosul Rodnei. Trecem prin una din multele turme de oi de pe Vârful Obârșia Rebrei. Salutăm ciobanul care se uită curios la noi cum ne cărăm casa în spate. Cred că a fost singura turmă unde nu am fost lătraţi de câini, cu toate că am trecut prin ea. Probabil zăceau undeva şi se odihneau. 

     Ajunşi la Tarniţa La Cruce începem marea zăpăceală pe care am îndurat-o în acești munți. Noroc că am ajuns devreme, dar avantajul care îl aveam s-a risipit repede. Să vă spun şi de ce.   
     Ştiam noi că trebuie să urmăm marcajul bandă albastră ca să ajungem la Pietrosul Rodnei. Indicatorul ne arată clar că trebuie să coborâm prin dreapta exact din această şa. Marcaj proaspăt făcut, doar că după ce coborâm se termină brusc. Ce să facem? Încercăm să căutăm marcajul. Se văd pe alocuri nişte urme de vopsea albastră, dar și acestea dispar la un moment dat, iar poteca nu mai este deloc vizibilă. Ne vine să ne urcăm înapoi dar nu vrem să facem asta. În stânga se vede Buhăescu, probabil drumul trebuia urmat pe acolo, dar noi suntem jos la baza lui. Ne uităm pe hartă şi ne dăm seama că banda albastră apărea mult mai târziu de unde coborâsem noi. Atunci de ce nouă ne-a apărut acum şi ne-a obligat să o luăm pe aici? Dilema asta am avut-o mult timp după ce am ajuns acasă. Acum ori ne întoarcem ori ne continuăm drumul spre Lacurile Buhăescu. 
     Între timp ne vine ideea genială să o luăm pe de-a dreptul spre Vârful Buhăescu, dar după ce urcăm panta abruptă de vreo 45 grade, la capătul urcuşului se termină totul cu un hău imens. Aşa că ideea astă moare în faşă. Noi supravieţuim, şi după ce plângem puţin şi ne liniştim picioarele, începem coborârea. Ce bine că am avut beţele de treking. Ce bine că am ajuns întregi şi nu a fost nevoie să chemăm salvamontul. Că doar ce îi cunoscusem, dar totuşi nu aş fi vrut să-i reîntâlnesc aşa.

     În sfârșit reușim să scăpăm de teamă și frica că o să ne rămână oasele pe aici, și găsim într-un sfârșit drumul spre Tăurile Buhăescului. Sunt vreo trei la număr și sunt dispuse în trepte. Nu am ajuns pe Buhăescu dar i-am văzut lacurile. Acest lucru ne bucură, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Trebuie să ajungem în Curmătura Pietrosului. Pe drum ne intersectăm cu un jder de piatră care ne întâmpină cu un țipăt strident. Frumoasă zona și foarte multă liniște...dacă nu țipă vreun jder...

     Și am ajuns cu bine sus și găsim și banda albastră cea oficială care se găsește pe toate hărțile. Buuuun. Să ne continuăm drumul că suntem puțin în întârziere. Puțină ceață nu strică, așa că ne pornim spre Pietrosul Rodnei, unde ajungem repede.

     Faptul că am ajuns aici, pe Pietrosul Rodnei, și acum mi se pare ireal. Am și uitat că acum câteva ore rătăceam puțin mai jos căutând poteca și aproape ne luase disperarea. De mult nu mai fusesem cu cortul în spate să petrecem timpul departe de agitația orașului și acest lucru ne umpluse de energie. Puțin cam nespălați, dar plini de energie. 
     Pe vârf destulă lume care sigur urcaseră din Borșa. Noi contrastam serios cu ei, fiind de câteva zile pe munte. 

     Începutul sfârșitului. Trebuie să ne terminăm excursia, așa că începem să coborâm. Mai întâi spre Lacul Iezer, cel care seamănă cu România din partea asta. Drumul serpuiește, ca un mic Transfăgărășan pietonal. La fiecare curbă care o face drumul lacul ne îndeamnă să ne oprim să-l admirăm, așa că cedăm și umplem cardul aparatul cu zeci de poze din unghiuri diferite. 
     Și ca să punem punct, îl și gustăm. Ne era o sete groaznică, așa că ne umplem sticlele cu apă de la izvorul care se varsă în lac. 

     După lac se află stația meteo unde poți să campezi, dar noi trecem mai departe. Civilizația ne atrage. Mâine dimineață avem microbuz care ar trebui să ne întoarcă în Vatra Dornei, și nu cred că am avea timp să coborâm de aici.

     Apelăm la planul pe care îl aveam de acasă, și anume să ne oprim la un camping amenajat din Borșa (http://www.borsa-turism.com/ro/). Campingul micuț și drăguț, ținut de un austriac împreună cu soția lui care este româncă. Poți să-ți pui cortul, dar noi alegem o cameră la căsuțe. Dacă vă tentează detaliile le găsiți la ei pe site.
    Ufff. Următoarea zi am alocat-o drumului cu microbuzul din Borșa spre Vatra Dornei, unde seara aveam tren spre București.

Informații utile pe scurt

- Ziua 1 - Pasul Rotunda - Lacul Lala - banda roșie - 4h30min
- Ziua 2 - Lacul Lala - Șaua La Cărți - banda roșie - 10h30min
- Ziua 3 - Șaua Între Izvoare - Borşa - banda roșie până la Tarnița La Cruce - 1h15min, banda albastră până în Borșa (aici includ și rătăcirea noastră aiurea de la Buhăescu) - 9h30min

- există tren de noapte din București spre Vatra Dornei (returul este tot noaptea)
- există microbuze din Vatra Dornei spre Borșa, de unde poți să cobori la joncțiunea spre Pasul Rotunda sau la Borșa, depinde cum vrei să începi traseul.


     Și niște imagini din Munții Rodnei 

Un articol scris de Andi