Castelul Corvinilor și Tunelul Dragostei (28 mai 2015) - Vacanța de Rusalii 2015 (ziua 1)

     Ca de obicei când avem mai multe zile consecutive libere ne gândim unde să evadăm cât mai repede din București. Așa că începem să adunăm zilele de Rusalii, punem ziua de 1 iunie (una dintre zilele noastre), mai punem o zi de la noi așa că se iese de o mini-vacanță. 
     Acum unde să mergem? De ceva timp pe lista noastră de vizitat se aflau Cheile Nerei. Am întrebat pe toată lumea care știam că ar putea merge cu noi, dar la final am ajuns să mergem singuri. Drumul fiind lung nu am vrut să ajungem direct în Nera. Așa că am început vânătoarea de ce am putea vedea pe drum. Am găsit trei obiective, dintre care două o sa le prezint aici: Castelul Corvinilor și Tunelul Dragostei.
     Am plecat din București dimineață pentru că până la Hunedoara ne așteaptă un drum de aproape șase ore. Și iarăși trecem prin locuri pe care le-am mai vizitat atunci când am fost în Maramureș, adică pe Valea Oltului.

     Și iarăși trecem pe lângă Râpa Roșie de la Sebeș. O vedem destul de aproape ca să ne stimuleze să mergem la ea într-o viitoare excursie.

      Și am ajuns în Hunedoara. Ținta noastră a fost castelul așa că am urmărit indicatoarele din oraș către el. 

     Castelul Corvinilor mai este cunoscut și sub denumirea Castelul Huniazilor. 

     Palatul se află amplasat pe Strada Castelului nr. 1-3, Hunedoara. Prețul unui bilet a fost de 30 de lei, preț care este valabil în lunile mai, iunie, iulie și august. De fapt prețul acesta este cel mai mare posibil, în restul perioadei fiind de 20-25 de lei (în extrasezon). Și dacă vreți să faceți fotografii taxa este de 5 lei. Eu zic că merită. Informațiile acestea le găsiți pe site http://castelulcorvinilor.ro/

     Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasaţi în albia pârâului Zlaşti. Odată ce intri în castel dai de o multitudine de camere, turnuri și turnulețe, săli impunătoare. Aaaaa, și să nu uităm de camera de tortură care a fost deschisă vizitării acum câțiva ani.

    

Aici este Sala Cavalerilor:

Și aici este Sala Dietei.

Iar aici este curtea interioară.

     Un punct de interes în castel îl reprezinta fântâna, săpata în spațiul dintre curtina veche și cea noua, alături de capelă.  Fântâna este adâncă de 28 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, ei nu au fost eliberați. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii, scrisă de prizonieri ca o ultimă dorință, înseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate inscripția ar fi tradusă astfel „Cel ce a săpat această inscripție este Hasan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.

     În rest ne-am plimbat prin castel, unde am văzut diverse camere, coridoare.

     Am părăsit Castelul Corvinilor destul de mulțumiți de ceea ce am văzut. Mi-a plăcut faptul că față de data trecută când am fost aici, acum era mult mai îngrijit și nu avea aerul de castel părăsit. Acum existau camere amenajate și mobilate și totul arăta mult mai atrăgător. 

     Am lăsat Hunedoara în urmă și ne-am îndreptat spre locul unde aveam cazare pentru noaptea asta și anume Sarmizegetusa. Nu ne-am cazat aici ca să vizitam ruinele ci pentru că de aici puteam să mergem spre următoarea țintă, și anume Tunelul Dragostei de lângă Caransebeș.

     De la Sarmizegetusa până la Tunelul Dragostei sunt aproximativ 40 km. Tot ne gândeam noi cum să facem. Ori să mergem tot în seara asta să prindem lumina de asfințit, ori să mergem a doua zi când plecăm din Sarmizegetusa? Nu mai rezistăm și plecăm imediat după ce ne cazăm. Uităm și de mâncare. Lasă că mâncăm după ce ne întoarcem. 

     Așa că ne punem la drum având vreo trei ore până să apune soarele.

     Ca localizare Tunelul Dragostei (sau Tunelul Iubirii) este situat pe calea ferată ce leagă Caransebeș de Băuțar, între localitățile Obreja și Glimboca. Noi care veneam dinspre Glimboca aveam ca reper prima parcare pe partea dreaptă după acest sat. Imediat după această parcare, pe partea stângă se lasă un drum neasfaltat care duce spre calea ferată. Nu ai cum să o ratezi. Odată ce ai ajuns la calea ferată începe minunăția. Și în stânga și în dreapta se văd tuneluri. Exact unde suntem noi este o zonă unde se întrerupe. 

     Noi alegem tunelul din dreapta și ne punem să facem fotografii. Apelăm și la prietenul nostru trepiedul și ne punem pe treabă până nu apune soarele. 

     Nu uităm și de poza noastră cu piciorușele, care acum arată puțin cam sinistră. De frică să nu vină vreun tren am rămas pe la capătul tunelului. Pe această linie ferată nu mai circulă nici un tren de călători. Cică în trecut circula rapidul de Băuțar, denumire primită datorită faptului că în anumite porțiuni ale traseului puteai să mergi la pas pe lângă el. Acum nu mai circulă decât niște mărfare din când în când. Vegetația este destul aproape de calea ferată și formează un zid perfect, nelăsând loc de vreun refugiu.

     Ne-am întors în Sarmizegetusa unde ne-am odihnit până a doua zi, zi în care aveam întâlnire cu o altă linie ferată, de data aceasta pe care circula și un tren....