În căutarea noastră despre ce am putea să vedem în zona Cheilor Nerei am descoperit o cale ferată unică în România. Am descoperit calea ferată ce face legătura între Oravița și Anina, și am aflat că este cea mai veche cale ferată montană din Sud-Estul Europei. Ea se mai numește Semmeringul Bănățean după faimosul traseu Semmering din Austria.
Am plecat repede de la pensiunea din Sarmizegetusa ca să ajungem la timp în Oravița. Drumul a durat cam trei ore bune. Știam că față de anii trecuți acum mai există o singură cursă din Oravița spre Anina, în jurul orei 11, așa că am vrut să ajungem cât mai repede. Așa de tare ne-am grăbit că am ajuns cu o oră mai devreme. Dar mai bine mai devreme decât mai târziu.
Am găsit gara, dar din păcate pentru noi strada din fața ei era blocata din cauza a nu știu ce concurs sau festival. Așa că am parcat mașina ceva mai încolo și ne-am îndreptat spre gară să luăm bilete.
Am plecat repede de la pensiunea din Sarmizegetusa ca să ajungem la timp în Oravița. Drumul a durat cam trei ore bune. Știam că față de anii trecuți acum mai există o singură cursă din Oravița spre Anina, în jurul orei 11, așa că am vrut să ajungem cât mai repede. Așa de tare ne-am grăbit că am ajuns cu o oră mai devreme. Dar mai bine mai devreme decât mai târziu.
Am găsit gara, dar din păcate pentru noi strada din fața ei era blocata din cauza a nu știu ce concurs sau festival. Așa că am parcat mașina ceva mai încolo și ne-am îndreptat spre gară să luăm bilete.
Gara din Oravița este ca mai toate gările din România... aproape pustie. Faptul că încă mai există tabela cu mersul trenurilor care este încă valabilă, unde se vede singura cursă care mai există către Anina, mai arată că gara este încă funcțională. Dar nimic nu prea mai amintește că ar fi cea mai veche gară din România.
Am ales să luăm trenul din Oravița pentru că el pleacă de aici spre Anina, stă puțin acolo, apoi se întoarce. Așa că dacă vreți să mergeți cu acest tren și veniți cu de exemplu cu mașina, aceasta e cea mai bună abordare.
Ne-am îndreptat spre casa de bilete unde am aflat că biletele se iau din tren.
Se pare că am întârziat cu vreo doi ani pentru aniversarea de 150 de ani de la inaugurarea primei căi ferate montane din România. Această cale ferată a fost dată în funcţiune la 15 decembrie 1863 mai întâi pentru transportul de mărfuri şi de abia peste vreo 4 ani, la 4 aprilie 1869, pentru cel de persoane. Ea a fost gândită ca o prelungire a liniei ferate Oraviţa – Iam – Baziaş (linie inaugurată cu nouă ani mai înainte), făcând parte dintr-o magistrale feroviare ce trebuia să asigure transportul de cărbune din Munții Aninei până la Dunăre. În prezent trenurile mai circulă doar pană la Iam, porțiunea dintre Iam și Baziaș fiind în prezent în Serbia.
Dar să revenim la linia noastră ferată. Ne-am uitat la afișul acesta și am văzut că lungimea liniei ferate este de 33,8 km, are 134 de curbe, 14 tunele în lungime totală de 2084 metri, 10 viaducte în lungime totală de 843 metri, 2117 metri de treceri înguste săpate în stâncă. Aaaa, și ca o particularitate a acestei linii este faptul că atunci când s-a construit nu se inventase dinamita așa că toate tunelurile și toate trecerile prin stâncă s-au săpat manual, adică cu dalta și târnăcopul. Poate dacă mai așteptau puțin să apară dinamita... dar nu cred că ar fi avut același farmec. Și o altă particularitate și cred că cea mai importantă este aceea că raza curbelor este de 114 metri, față de celelalte căi ferate la care raza curbelor este de 150 metri. Acest lucru a determinat folosirea pe acest traseu a unor trenuri ce au în componența lor locomotive și vagoane speciale. Cred că de aceea în componența trenului cu care am mers erau încă vagoanele fabricate în 1914... sau cel puțin așa am înțeles noi.
În așteptarea plecării trenului din stație facem cunoștință cu ceilalți pasageri: niște străini, o familie, un câine... foarte obosit de altfel.
De fapt erau doi câini. Nu văzusem încă juniorul care de abia se trezise. Nu mai pierdem timpul și ne suim în tren de frică să nu ne înghită cu totul localnicii patrupezi. Ne facem confortabili în ultimul vagon, fiind fericiți că nu trebuie să ne batem cu alți oameni pe locuri. Am aflat ulterior că în anumite zile este destul de aglomerat. Așteptăm cuminți sa pornească și să fim pe fază să vedem viaductele.
Am ales să luăm trenul din Oravița pentru că el pleacă de aici spre Anina, stă puțin acolo, apoi se întoarce. Așa că dacă vreți să mergeți cu acest tren și veniți cu de exemplu cu mașina, aceasta e cea mai bună abordare.
Ne-am îndreptat spre casa de bilete unde am aflat că biletele se iau din tren.
Se pare că am întârziat cu vreo doi ani pentru aniversarea de 150 de ani de la inaugurarea primei căi ferate montane din România. Această cale ferată a fost dată în funcţiune la 15 decembrie 1863 mai întâi pentru transportul de mărfuri şi de abia peste vreo 4 ani, la 4 aprilie 1869, pentru cel de persoane. Ea a fost gândită ca o prelungire a liniei ferate Oraviţa – Iam – Baziaş (linie inaugurată cu nouă ani mai înainte), făcând parte dintr-o magistrale feroviare ce trebuia să asigure transportul de cărbune din Munții Aninei până la Dunăre. În prezent trenurile mai circulă doar pană la Iam, porțiunea dintre Iam și Baziaș fiind în prezent în Serbia.
Dar să revenim la linia noastră ferată. Ne-am uitat la afișul acesta și am văzut că lungimea liniei ferate este de 33,8 km, are 134 de curbe, 14 tunele în lungime totală de 2084 metri, 10 viaducte în lungime totală de 843 metri, 2117 metri de treceri înguste săpate în stâncă. Aaaa, și ca o particularitate a acestei linii este faptul că atunci când s-a construit nu se inventase dinamita așa că toate tunelurile și toate trecerile prin stâncă s-au săpat manual, adică cu dalta și târnăcopul. Poate dacă mai așteptau puțin să apară dinamita... dar nu cred că ar fi avut același farmec. Și o altă particularitate și cred că cea mai importantă este aceea că raza curbelor este de 114 metri, față de celelalte căi ferate la care raza curbelor este de 150 metri. Acest lucru a determinat folosirea pe acest traseu a unor trenuri ce au în componența lor locomotive și vagoane speciale. Cred că de aceea în componența trenului cu care am mers erau încă vagoanele fabricate în 1914... sau cel puțin așa am înțeles noi.
În așteptarea plecării trenului din stație facem cunoștință cu ceilalți pasageri: niște străini, o familie, un câine... foarte obosit de altfel.
De fapt erau doi câini. Nu văzusem încă juniorul care de abia se trezise. Nu mai pierdem timpul și ne suim în tren de frică să nu ne înghită cu totul localnicii patrupezi. Ne facem confortabili în ultimul vagon, fiind fericiți că nu trebuie să ne batem cu alți oameni pe locuri. Am aflat ulterior că în anumite zile este destul de aglomerat. Așteptăm cuminți sa pornească și să fim pe fază să vedem viaductele.
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/v
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/v
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Cei 34 de kilometri ai
celei mai spectaculoase căi ferate din România, Oravița – Anina, pot fi
parcurși în aproximativ două ore, și asta datorită traseului dificil.
Traseul este supranumit și „Semeringul Bănățean” datorită asemănării cu
calea ferată „Semering” din Austria. În acest moment, pe linia Oravița –
Anina circulă un singur tren format dintr-o locomotivă diesel
electrică, construită special pentru această cale ferată, și două
vagoane necompartimentate, cu bănci de lemn, construite în anul 1930.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/semeringul-banatean-cea-mai-veche-cale-ferata-din-romania-si-linia-pe-care-se-afla-tunelul-iubirii-scoase-din-nou-la-licitatie-de-cfr/
Din vagon vedem în toată splendoarea și gara Oravița, precum și un vagon părăsit care presupun că făcea parte din acest tren.
Între timp vine și celebra locomotivă construită special pentru această rută și anume locomotiva diesel-electrica româneasca LDE125.
Și ne pornim. Mai întâi trenul merge destul de cuminte, dar apoi traseul se schimbă destul de brusc. Multe curbe, stânga - dreapta. Nici nu îți dai seama ce va urma la următoarea cotitură.
Ca de obicei ne cățărăm pe geam să facem poze la toate curbele. Nu degeaba ne-am ales locurile la ultimul vagon. Suntem în competiție cu o familie din Cluj, care și ei caută locul ideal pentru fotografii interesante cu trenul.
În fiecare
vagon există câte o sobă ca această pentru încălzire. Pare destul de
rudimentară și îmi aduce aminte de soba pe care am văzut-o în mocănița
din Maramureș. Doar că pe aceea am prins-o în plin lucru fiind aproape
iarnă. Sunt curios cum funcționează asta. Și dacă mai funcționează...
Între timp găsim un pasager clandestin care probabil și-a dat seamă că nu avea bilet și încerca să evadeze.
Apare și personalul din tren ca să cumpărăm biletele. Ne amuzăm puțin să vedem că are biletele ca un chitanțier. Începe să scrie biletele de mână în acel chitanțier. Noi îl întrebăm dacă atunci când este aglomerat face față la eliberat biletele. Aflăm că sunt zile când trenul este foarte aglomerat, mai ales în zilele de sărbătoare. Ne bucurăm să aflăm că totuși această rută mai este căutată de turiști. Mă gândesc că noi am venit tocmai din București ca să mergem cu acest tren.
Unul dintre oameni ne povestește cum era trenul acum câțiva ani. Aflăm de la el că acum câțiva ani erau mai multe trenuri care circulau pe această rută, inclusiv cele care transportau cărbunele.
Mai aflăm că în prin acești munți se aflau mine în care se exploata uraniu, care în perioada comunistă se ducea la ruși. Aaaaa, și să nu uităm de vipere. Cică vara stăteau frumușel pe stâncile de pe lângă calea ferată și puteai să le admiri. Cred că era un peisaj frumos...
Din când în când trenul mai oprește la niște gări pustii din care nu se urcă nimeni. Cel mult se salută cu șeful de stație... dacă există.
Cea mai interesantă gară este gara Gârliște. Aici trenul mai întâi intră în tunel, apoi dă cu spatele peste o linie care se află în fața gării Gârliște. Toate acestea din cauza terenului care nu facilitează accesul direct în gară. Probabil putea fi folosit și ca loc pentru intersectarea a două trenuri.
În rest multe curbe la stânga și la dreapta, viaducte și tuneluri. La drumul spre Anina am stat numai la capătul trenului și am făcut o mulțime de fotografii. Mi-a fost destul de greu să fac o selecție la toate pozele. Îmi vine să le pun pe toate ca să se vadă cât de frumos este traseul.
Ne apropiem de Anina și ne facem pozele la piciorușe. Nu, nu ne aruncăm din tren. Cam așa sunt pozele noastre împreună, sau cum zicem noi: pe unde ne-au mai umblat picioarele.
Și am ajuns la capătul călătoriei, la Anina. De cum intrăm în Anina vedem zonă unde se încărca cărbunele. Aflăm de personalul trenului că în urmă cu câteva zile un zid de la mină a căzut pe calea ferată. Bine că a căzut atunci și nu acum.
Înainte ca trenul să ajungă în gară, lăsăm în partea dreaptă poarta 1 a puțului 1 a minei Anina.
Ghidul nostru din tren, care a fost foarte simpatic și ne-a povestit puțin din istoria și geografia locului.
În Anina trenul a stat doar 30 de minute și nu am avut timp să vizităm orașul. Am ieșit doar să căutăm un magazin să cumpărăm ceva, pe care spre necazul nostru nu l-am găsit. Așa că ne-am mulțumit doar cu admirarea gării Anina. Nu am pierdut timpul prea mult, am făcut câteva poze și ne-am întors la tren unde ne-am uitat la manevrele locomotivei.
Pe drumul de întoarcere am fost mai cuminți în ceea ce privește pozele și am admirat pe fereastră peisajul care ne trecea prin fața ochilor.
La sfârșitul călătoriei am ajuns din nou în Oravița. Am rămas cu amintirea călătoriei, bucuroși că există așa ceva în România, dar și puțin triști de cum arată în prezent. În același timp ne-a părut rău că nu am putut vizita și Anina, datorită timpului scurt pe care îl stă trenul. Am auzit că sunt multe de vizitat și aici. Trecem și orașul Anina pe lista dorințelor, poate o să-l vizităm cu altă ocazie.
Și ne îndreptăm spre principala țintă a călătoriei noastre - Cheile Nerei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu