Am plecat de la Lacul Dracului cu scopul de a ajunge la păstrăvăria de la Valea Beiului. Adică acolo unde ne-am lăsat mașina. Trebuia să o recuperăm, nu? Ne-am trezit dimineață, puțin mai înghețați de la lucrurile umede care au încercat să ne țină de cald noaptea, dar și de la semi-spaima pricinuită de vizita neașteptată a chestiei care a poposit pe cortul nostru. Și acum mă gândesc cum am putut să ne băgăm la somn din nou...
Ne-am strâns cortul și ne-am făcut bagajele pentru nouă zi pe drum. Parcă și rucsacul era puțin mai ușor. Cred că avea mai puțină apă față de aseară.
Planul era astfel. De aici de la răscrucea de drumuri, numită și La Scaune, o luăm pe banda albastră spre Cărbunari, apoi pe traseul marcat cu cruce albastră trecem pe la cascada Șușara, apoi la Sasca Montană și Sasca Română (pe șoseaua care le leagă), și terminăm traseul pe banda roșie prin zona numită La Tuneluri până la Podul Bei și traseul cunoscut deja până la păstrăvărie.
Cred că am făcut aproape trei ore până la Cărbunari. Drumul a trecut la început printr-o pădure plină de leurdă. Mirosea foarte tare a usturoi. Nu știu dacă asta ne-a impulsionat, dar am tras de noi să ajungem. La un moment dat marcajul nu este așa bun, și am fost de multe ori puși în dificultate pe unde să o luăm. Dăm de o zonă în care se vede lipsa copacilor și presupunem că și marcajul era pe ei. Din când în când mai vedem marcajul pe o piatră de pe potecă.
Încă puțin și ajungem în civilizație, și anume la locul unde poți să lași mașina dacă începi traseul din Cărbunari. Găsim vreo trei mașini parcate aici. Acum ne dăm seama de unde veneau oamenii cu care ne-am întâlnit pe traseu ieri. Adevărul că dacă vrei să vizitezi doar Lacul Dracului, de aici e foarte aproape, adică poți să faci traseul într-o zi. Lași mașina aici, vizitezi lacul, te mai plimbi puțin prin chei și te întorci la mașină. Și noi ca fraierii ne-am cărat cu ditamai bagajul și cu cortul în spinare... Dar așa nu vedeam cheile în toată splendoarea lor. Găsim și Poiana Logor, unde am fi putut pune cortul, dar ne dăm seama că nu am fi putut ajunge până aici în seara precedentă.
Întâlnim din ce în ce mai mulți oameni care se pare că pornesc spre Lacul Dracului. Deja drumul este mai lat, tocmai bun de mers cu mașina, dar cu toate că nu este asfaltat, mașinile pot merge în ambele sensuri.
Am ajuns în sfârșit lângă satul Cărbunari, dar nu intrăm în el. Am fi dorit deoarece nu mai aveam prea multă apă, dar eram destul de obosiți și ne băgăm direct pe traseul marcat cu cruce albastră ce se lasă în dreapta. Drumul o ia destul de repede la vale și este destul de abrupt. După ce terminăm cu panta, nu ne bucurăm prea mult și începem să mergem pe lângă o apă, iar câteodată drumul trece chiar prin apă.
Și mergem așa prin apă până ajungem la Cascada Șușara. Uraaaa... Deci cam după aproximativ 4h de la plecarea de la Lacul Dracului suntem deja la prima cascadă pe care o vedem în Cheile Nerei. Suntem super fericiți merităm măcar un popas mai lung. Ancorăm bine rucsacii să nu facă iar picioare și ne apucăm de făcut poze.
Am niște regrete că nu am trepiedul la mine. Din păcate a rămas în mașină. Dar am noroc și mi se închiriază unul de la un tip care făcea și el poze. Costul? Să-i trimit pozele pe care le-am făcut. Accept și mă apuc de treabă. Încep să mă bucur că nu l-am cărat degeaba. Chiar îmi doream niște fotografii cu apa lăptoasă.
De la cascadă drumul merge până la Sasca Montană prin Cheile Șușarei. Drumul este foarte accesibil, doar în partea de lângă cascadă fiind o zonă cu cabluri care merge deasupra apei râului. Dar nu e o problemă dacă cazi, apa cred ca e mică, mult mai mică ca la Nera. Cred că am început să am o fobie cu apele de munte... Eee, și când ajungi la Cabana Șușara mai ai puțin și chiar ajungi la civilizație. Cabana nu era deschisă când am ajuns noi, cu toate că arăta destul de bine și nu părea părăsită. Am făcut un mic popas și ne-am umplut sticlele cu apă de la izvorul din spatele cabanei. Țin minte că aici mai era un panou cu flora și fauna din rezervație. Bineînțeles că nelipsita viperă era la loc de cinste, dar mă uit mai bine și văd că e trecut și ursul. La naiba, de el am uitat. Cu gândul numai la vipere de celelalte animale sălbatice am uitat cu desăvârșire.
Ce a fost mai greu a trecut. Am străbătut cheile în toată lungimea lor. Le-am dovedit... a fost un fleac. Acum suntem deja în satul Sasca Montană, doar că până la păstrăvărie mai este ceva de mers. Trebuie mai întâi să ajungem în Sasca Română. De cum intrăm în sat se văd parcate multe mașini la intrarea în cheile Șușarei. Dacă stau și mă gândesc este duminică și astfel se înțelege acest lucru.
Întrebăm niște bătrânei simpatici cum putem să ajungem în Sasca Română. Aflăm că imediat după poștă facem dreapta pe prima strada, care se numește Mihai Novac. Ultima casă de pe acestă stradă se află și casa memorială. Este bine, cred că este o scurtătură, fiindcă noi știam din documentarea făcută de acasă ca trebuie să mergem pe șoseaua asfaltată până în Sasca Română. Astfel câștigăm timp și energie.
Imediat ce trecem de această casă ne întâlnim cu un șarpe care stătea la soare exact în mijlocul drumului. Ce să facem? Nu prea avea de gând să se miște prea repede din drum. Noi cu gândul la vipere paralizăm, mai să facem cale întoarsă să o luăm pe șoseaua asfaltată. Într-un sfârșit se dă la o parte și putem să trecem. După ce ne mai trece din spaimă, stăm și ne gândim că s-ar putea ca totuși să nu fie o viperă, ci o năpârcă.
Ajungem și în Sasca Română, traversam satul, iar când ajungem la crucea albă din sat facem dreapta spre pensiunea Cheile Nerei. La capătul străzii ar trebui să găsim podul ce trece peste Nera. Și îl găsim. Cu greu, fiindcă capătul din sat este acoperit de tufe. Trecerea peste pod este o mare aventură. Podul este destul de lung și începe să se bălăngăne la un moment dat. Plus că partea pe care calci este de lemn. Acolo unde mai există. Dar în mare prezintă siguranță. De aici începe traseul marcat cu bandă roșie care merge din Sasca Română până în Șopotul Nou prin Cheile Nerei, drum pe care noi am mers în ziua trecută de la Podul Bei până la Lacul Dracului. Azi trebuie să facem restul drumului de la Sasca Română până la Podul Bei și așa o să închidem circuitul.
Traseul este unul dintre cele mai atractive din Cheile Nerei și trece prin șapte tuneluri, mai mici și mai mari. La cel mai mare din ele a trebuit să folosim lanternele că era o mare beznă. Și iarăși eram cu ochii după vipere. În rest a fost plăcut de mers pe acest drum și destul de ușor. Erau oameni pe traseu drumul fiind scurt iar la ambele capete poți să ajungi foarte ușor cu mașina. Pe lângă toți oamenii cu care ne întâlneam noi eram cei mai jegoși, fiind de două zile pe drumuri și destul de epuizați. Și izoprenele alea care zăceau pe rucsacurile noastre ne făceau probleme în tuneluri agățându-se de toți pereții, că mie imi venea să mă arunc pe burtă și să merg ca o râmă. Dar am răzbit și nu am agățat nici o viperă cu rucsacul.
Și cum terminăm cu ultimul tunel răzbim direct într-o zonă plină de oameni. Ne dezmeticim noi și ne dăm seama că este Podul Bei. Multă lume și multe mașini. Am crezut că este un parc plin de oameni duminică. Nu sunt departe cu comparația. Cu duminica am nimerit-o.
Nu zăbovim foarte mult aici și pornim pe drumul marcat cu bandă galbenă care duce spre păstrăvărie. Pe drum ne intersectăm cu o grămadă de mașini din ambele sensuri. Mai ca ne venea să facem autostopul. Rezistăm eroic și într-un final ajungem la locul de campare unde ne aștepta cuminte mașina și, fericire mare, locul unde pusesem cortul data trecută era liber. Aveam grija asta pentru că în seara asta erau foarte multe corturi. Știu că la sfârșitul zilei numărasem cel puțin 23 de corturi.
Și ca bonus că am reușit să parcurgem Cheile Nerei și celelalte obiective de pe drum, am zis că merităm fiecare câte un păstrăv pe care l-am înfulecat cu o garnitură de pireu delicios făcut din fulgi de cartofi și gătit la primus. Iar vecinii noștri de cort ne "bucurau" simțurile auditive cu niște manele... până le-a murit bateria de la mașină. Asta este, nu poți să le ai pe toate...
Informații utile
- Traseul de la Lacul Dracului până la satul Cărbunari se face pe traseul marcat cu bandă albastră și durează cam 3 ore.
- Din Cărbunari se merge până în Sasca Montană pe traseul marcat cu cruce albastră și drumul durează cam 2 ore. Pe la jumătatea drumul se află și Cascada Șușara, urmată de cheile Șușarei. Lângă Cabana Șușara se află un izvor de apă.
- Spre Sasca Română se poate lua pe șoseaua asfaltată sau pe drumul care pornește imediat în dreapta după poștă, pe stradă Mihai Novac (așa cum am luat noi). Drumul nu este marcat.
- Cum intri în Sasca Română, la prima intersecție o iei la stânga până la altă intersecție unde se află o cruce albă. De aici am luat-o la dreapta spre Pensiunea Cheile Nerei deoarece drumul care duce spre podul suspendat peste Nera trece prin fața pensiunii. Imediat după pod începe marcajul cu bandă roșie care merge până la Podul Bei. Drumul până aici durează cam 1h-1h30min. Acest marcaj este cel care ne însoțește pe parcursul întregilor chei, dar noi deja am făcut acest traseu.
- De la Podul Bei am luat drumul pe care îl știm deja, marcat cu banda galbenă și care durează cam 1h30min.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu