Și mai multe țestoase în Culmea Pricopanului - 16 aprilie 2016

     După o iarna lungă și plină de așteptare, simțim nevoia sa ne dezmorțim piciorușele cu o tura pe munte. Unde am putea merge să nu fie zăpadă în perioada asta? Cum unde? La marele munte mic! La Munții Măcin! Vrem să revedem Culmea Pricopanului și Vârful Țuțuiatu, poate acum găsim mai multe țestoase și alte animăluțe...

     Odată locul stabilit ne punem pe întrebat poate facem de o gașcă. Zis și făcut. După multe întrebări și dezbateri, ni se alătură două fete cucuiete (Dana și Hati) și un cuplu năzdrăvan (Grisi și Horia).

     După îndelungi dezbateri despre cine mai vine și ce camere rezervăm, ocupăm într-un final trei camere la hotelul Turist din Macin (una dintre fete trebuia să mai vină cu cineva dar pe la ora 06:20 în dimineața dinaintea plecării aflăm ca nu mai vine, deci ne-am agitat degeaba) :D.   

     Eeeee,  să ne îmbarcăm. Ne urcăm câtestrei în mașinuțe și plecăm spre Slobozia pe A2, bineînțeles că prindem un marfar la barieră la Drajna spre Slobozia, scurtuț ce-i drept, apoi Brăila și Smârdan pentru trecerea cu bacul, și uite așa în 4 ore adică pe la 11:30 am ajuns în Măcin și ne-am cazat.

    Avem trei variante pentru a ataca traseul pentru Culmea Pricopanului: exact la ieșirea din Măcin se află un indicator pe partea stângă a drumului spre directia Culmea Pricopanului, sau putem merge cu mașina spre carieră și de acolo este un drum care taie drumul principal și poți să o iei fie spre mănăstire și Fantana de Leac (în stânga) sau spre Regia de Tutun (în dreapta).

     Alegem varianta de urcat dinspre mănăstire, deoarece ni s-a părut ușor mai abruptă coborârea pe aceea parte (cu mai mult grohotiș și dacă ești obosit aluneci mai  ușor) decât pe zona dinspre regia tutunului. Ne îndreptam cu mașinile înspre acea zona... Dar ce sa vezi, mașinile se opresc brusc, lumea este nedumerită... o țestoasă tocmai vroia să traverseze când a dat de noi!  

 Prima țestoasă văzută.

      Bineînțeles aparate poze țac-pac... dar o lăsăm avem drum lung și nu trebuie să zăbovim. Ne parcăm pe terenul viran din dreptul mănăstirii și ne echipăm -  apă, dulciuri, rucsacuri.

    Să începem, ne ținem după banda albastra; aceasta merge în paralel cu marcajul cruce albastră până aproape de o pajiște unde o să fie un panou indicator.

     Dar până acolo trecem ușurel pe lângă Fântâna de Leac, unde un ciclist își lua apă, ne salutăm și mergem mai departe ... maci mici și iriși pitici! Ce tare și ăștia sunt mici aici! Poze !

     Pe măsura ce avansăm, așa cătinel, începem să vedem panorama: rapiță, pământ și grâul verde.

     Urcăm susținut și ușor abrupt pe grohotiș și stânci, scăpăm de ele și urcăm în continuare sinuos, ne mai oprim pentru câte o pauza de gâfâiala, apoi ajunși destul de sus facem un popas și  mâncăm ceva.

     După pauza de alimentare ne continuăm drumul și ajungem la panoul unde ne despărțim de crucea albastră.

     Cu ochii după țestoase ratăm drumul, urcăm un pic prin iarbă ca să realizăm apoi că poteca pe care o luasem se întâlnește totuși cu marcajul  bandă albastră.

     Începem să coborâm ușor spre o zonă amenajată unde circuitul pentru biciclete se întâlnește cu cel pentru drumeție. Găsim un marcaj cu specificație spre Valea Jijiei sau spre Valea Regiei pentru biciclete.

     De aici încercam să urmărim marcajul bandă albastră (noi știam că ocolește pe undeva pe la baza muntișorului și că ar trebui să o luăm prin pădurice), dar ne decidem să mergem pe fostul marcaj (se vedea că s-a încercat ștergerea lui) care este o urcare susținută. Ajungem. Gâfâim. Ne oprim pentru poze, panorama este superba!

     Horia aleargă înainte și se oprește să ne aștepte pe o piatră. Ne-a așteptat... vreo 15 minute, timp în care a avut un companion nevăzut, în spatele lui se afla o altă țestoasă... :D

     A doua țestoasă întâlnită - și ultimă din această zi.

     Înaintăm ușor pe cărare, și ajungem la Vârful Sulucul Mare. 370m! Hei! Semnul ăsta nu era aici data trecută. Poze și mai multe poze. 

     Continuam pe poteca bătută de lume, ajungem la pădurice. Panică mare deoarece pierdem marcajul, dar Dana ne ajută și o luăm de-a dreptul prin pădure, ieșim la o piatră și apoi totul pare cunoscut.

     Intrăm în cealaltă pădure unde data trecută am dat peste niște păienjeni imenși și ne-am speriat de niște găinușe.

     Coborâm ușor, mai facem câte o poză și ajungem ușor jos, ne întâlnim cu banda de ciclism, urmăm cursul apei și ieșim la indicatoare... de aici pe jos spre mănăstire. 

    Horia și Grisi merg mai repede spre mașină unde au atentat la apă noastră care se clocea în mașină.

     Și pentru că mai aveam timp am plecat spre Lacul Iacobdeal...

     Horia nu a stat degeaba, a făcut și un filmuleț despre această mică aventură. Luați de vă uitați.

     Și dacă nu știți unde se află Măcin sau cum se ajunge acolo, uitați harta.

Un articol scris de Ioana