Anul trecut a fost un an în care am dorit foarte mult să ajungem în Munții Făgăraș. Bineînțeles că vroiam foarte mult să facem toată creasta, dar nu prea am știut cum să o abordăm. Plus că experiența din Cheile Nerei când ne-am cărat cortul în spinare și-a pus amprenta pe noi și cred că ne cam părăsise curajul să mergem cinci zile cu el în spate. Așa că am decis să mergem doar la Vârful Moldoveanu pornind de la Lacul Bâlea. Și dacă mai avem chef și puteri să mergem la întoarcere la Vârful Negoiu, Lacul Bâlea fiind între cele două vârfuri.
Gașcă mare adunată, alături de noi au mai mers și Hati și Gina. Oricum gașca strânsă este mult mai mare decât dacă am fi mers doar noi doi.
Gașcă mare adunată, alături de noi au mai mers și Hati și Gina. Oricum gașca strânsă este mult mai mare decât dacă am fi mers doar noi doi.
Planul de acțiune era următorul - sâmbătă 1 august plecăm din București și lăsăm mașina într-o parcare de la Bâlea. Ne punem cortul la Cabana Podragu, duminică urcăm pe Moldoveanu și ne întoarcem la cabană, iar luni ne întoarcem la mașină.
Sâmbătă 1 august 2015
Dar cum mergeam noi pe Transfăgărășan simțeam că nu ne-am ales o zi bună de plecare. Era o ceață de o tăiai cu cuțitul. Dar măcar părea că nu plouă. Oricum deja eram pe drum și nu mai aveam de gând să ne întoarcem.
Ne lăsăm noi mașina la Bâlea, plătim o parcare pentru trei zile. Nici nu mai știu cât a fost, dar am stat destul de stresat că nu am primit destule bonuri de parcare pentru cât am plătit și mă tot gândeam că nu mai am cum să scot mașina de acolo. Adică să mai plătesc încă odată parcarea... Dar vă zic de acum că nu au fost probleme la întoarcere.
Traseul pe care trebuie să îl urmăm este cel marcat cu triunghi albastru care pleacă din spatele Cabanei Bâlea și duce spre Șaua Caprei unde ar trebui să se întâlnească cu traseul de creastă, și anume cel marcat cu bandă roșie. Dar deja de la primii pași pe traseul eram ca măgarii în ceață. Dar ce ceață... Uite, ce frumos se vede cabana. Încă puțin și cabana începe să fie înghițită de ceață. Sau de fapt noi eram cei înghițiți și de aia nu mai vedeam cabana.
Cum ajungem în Șaua Caprei ne-a întâmpinat un vânt... Brusc ni s-a făcut un frig groaznic. Am simțit că ne-a înghețat sângele în noi. Și era o ceață groasă că nu prea vedeam pe unde punem piciorul. Din cauza ceții am trecut pe lângă Lacul Capra fără sa-l vedem. Bine că nu am căzut în el. Oricum nu prea aveam chef și timp de zăbovit, noi aveam o țintă clară, plus ca ne cam era teamă că o să ne prindă ploaia.
Drumul până la Fereastra Zmeilor, unde urma să ne hotărâm pe unde să o luăm, a fost destul de monoton. Adică ceață multă. Nici nu prea am văzut pe unde am pus piciorul și nici peisajul nu prea s-a arătat. La un moment dat am dat peste o bucată de gheață preistorică, care probabil că zăcea din iarna trecută și nu avuse timp să se topească, cu toate ca eram în mijlocul verii.
Și ajungem în sfârșit la Fereastra Zmeilor. Aici începe dilema - să continuăm pe traseul de creastă și să trecem prin zona numită la Trei Pași de Moarte, sau să mergem pe varianta ocolită prin Podrăgel? Dilemă mare după cum ziceam. Eu eram singurul care mai făcuse traseul de creastă și mai fusesem pe aici, dar prin 2009, și chiar nu îmi mai aduceam nimic aminte de această zonă. Și din cauza ceții nu se vedea nimic ca să te inspire să o iei înainte. Așa că am luat-o prin Podrăgel, un drum frumos și pitoresc unde urci și cobori două căldări... și scoți limba de un cot. Tot drumul ne-a urmărit marcajul cruce albastră.
Și ne-am chinuit prin aceste căldări, până când a venit și ploaia să ne ajute puțin. Ploua și noi ne scoteam pelerinele și le puneam pe noi. Se oprea și dădeam pelerinele jos. Și ne-am tot jucat cu ploaia, sau mai bine ea cu noi până am ajuns la Cabana Podragu.
Tot chinul nostru a fost supravegheat de la depărtare de caprele negre. Cred că singurul avantaj pe care l-am avut prin faptul că am luat-o pe aici a fost că am văzut multe capre. Cred că fiind o variantă de la traseul de creastă și nu este foarte circulat le dă o siguranță. Oricum se uitau foarte calme la noi cum ne chinuiam. Zici că erau la teatru. Și noi chiar ne chinuiam, și eram uzi până în...
Lacul Podrăgel, ultimul hop până la Podragu, văzut din diverse unghiuri
După ce am trecut de ultimul urcuș am văzut și ținta noastră pentru această primă zi. Cabana Podragu se vedea în zare, ca o oază. Eram așa de epuizați și de murați, și oricum tot ploua și nu prea avea de gând să se oprească, că am decis să nu punem cortul și să ne cazăm la cabană. Și am avut noroc și am găsit loc pentru toți patru în aceiași cameră. Am găsit locuri într-o cameră de la parter, unde un pat a costat 40 de lei. Am băut câte un ceai și somn ușor...
Duminică 2 august 2015
Dimineața vremea se arată destul de optimistă pentru o escaladare pe Vârful Moldoveanu. Ne pregătim de plecare, dar nu înainte de a mânca micul dejun. În bucătărie un grup de tineri străini mâncau cu poftă dintr-un borcan mare de Nutella. Am înghițit în sec întrebarea cum de l-au cărat până aici în vârf de munte.
Suntem pregătiți. Avem pungi peste șosete deoarece bocancii încă erau fleașcă. Pe Gina care este deja epuizată după ziua de ieri, o lăsăm la cabană.
O pornim pe traseul marcat cu triunghi roșu care ne scoate în aproximativ 45 de minute în Șaua Podragului în traseul de creastă. Aici șoc și groază. Bătea un vânt care aducea o ceață din zona sudică a Făgărașului, la fel de groasă ca cea de ieri. Cred că am stat cam un sfert de oră până ne-am decis ce să facem. Cum tot ne codeam noi așa, dinspre cabană vine un grup care aveau aceiași țintă și care nu prea s-au emoționat ca noi de ceață. Așa că le cerem permisiunea să ne alăturăm lor.
Tot drumul la dus a fost pe nevăzute. Totul era din nou în ceață. Din când în când se limpezea în jur și vedeai că ești cocoțat unde sus de tot... Cam ciudată senzația să îți dai seama brusc că ești foarte sus. Moldoveanu a apărut brusc în fața noastră fără să ne atenționeze. Nici nu am văzut celebrul trapez Viștea-Moldoveanu.
Așa de mult ne-a solicitat psihic mersul prin ceață, că atunci când am urcat ultima bucată spre Viștea am crezut că nu mai putem. Am ajuns cu limba de un cot pe Viștea unde am căzut epuizați. Cum am ajuns aici cum a început să limpezească cerul. Dar pur și simplu nu am mai putut să mergem către Moldoveanu. Am încercat să mergem puțin, dar nu am ajuns nici până la Spintecătura Moldoveanului. Au început să ne tremure gladiolele și nu ne-am mai încumetat să mergem mai departe. Când vorbesc la plural mă refer la mine și la Ioana. Hati a mers mai departe, dar noi am rămas pe Viștea și am admirat împrejurimile. Din când în când mai vedeam Moldoveanu cu o mulțime de oameni pe el de zici că era o stație de autobuz.
Uite și refugiul Viștea, dar noi nu o să ajungem până la el. O să ne întoarcem pe același drum pe care am venit.
În lipsă de altceva ne fotografiem cu stâlpul de pe Vârful Viștea.
Uite-l și pe Moldoveanu cum stă cu capul în ceață. Ne mai vedem noi data viitoare. Nu rămâi tu nevizitat.
De aici de pe vârf începe să se vadă și drumul de pe care am venit. Se vede bine că deja acum este destul de senin. Nici nu prea îmi vine să cred că am venit pe aici. Acum la întoarcere sigur o să vedem mai bine drumul.
Acesta este urcușul spre Viștea, dar pe care noi acum îl coborâm.
Vremea este frumoasă acum și suntem mai relaxați. Nu ne pare rău că nu am urcat pe Moldoveanu, dar parcă totuși o strângere de inimă o avem că am fost atât de aproape de cel mai mare vârf din România. Ne-am mulțumit totuși cu locul trei. Viștea este cel de-al treilea vârf după Negoiu. Din când în când mai aruncăm câte o privire spre cele două vârfuri. Cu cât înaintăm spre cabană cu atât se schimbă perspectiva și arată altfel.
După plimbarea noastră, ne-am întors la cabană, unde ne aștepta Gina. Am mai stat o seară aici, dar mâine pornim la drum spre Bâlea.
Luni 3 august 2015
Cum se întâmplă de obicei, ziua când trebuie să pleci este cea mai frumoasă dintre cele care au fost. Dar cu toate că am mers pe același drum pe care ne-am întors, totul părea altfel.
Acum nu am mai văzut capre negre, dar în schimb am văzut o marmotă care stătea foarte liniștită la soare. Nu împacheta ciocolata cum poate vă vine să credeți, dar nici nu s-a sinchisit de prezența noastră, tratându-ne cu fundul.
Ne reîntâlnim cu traseul de creastă și vedem mult mai bine Fereastra Zmeilor. Ca un bonus avem și semnal la telefon. Nu pot să zic că mă bucur, telefonul sună brusc cu probleme de serviciu.
Jos se vede și refugiul de la Fereastra Zmeilor. Sau mai bine zis refugiile. Nu știu în ce stare sunt sau dacă ambele sunt funcționale.
Acum am avut tot timpul să ne bucurăm de drum și de peisaje. Am aruncat un ochi și spre zona numită la Trei Pași de Moarte, dar nu prea m-am lămurit cum este acolo. Sau mai bine zis nu mi-am amintit. Ehh, data viitoare o facem și pe asta.
Niște oițe pe lângă Lacul Capra
Mai mergem puțin și vedem și lacul. Lângă lac stăteau tolănite, ia să vedem, ghiciți ce? Niște capre. Caprele de la Lacul Capra.
Aici ne-am întâlnit și cu niște oameni pe care i-am cunoscut la cabana care aveau ca țintă Lacul Călțun.
Noi însă ne-am dus spre Bâlea, unde aveam parcată mașina. Am renunțat la ideea de a vizita Vârful Negoiu, lăsând-o pentru o viitoare drumeție în care să facem toată creasta Făgărașului. Ne-am suit în mașină și duși am fost spre București.
Informații utile
Traseul parcurs a fost următorul (timpii sunt cei scoși de noi)
Ziua 1 (1 august 2015)
- Lacul Bâlea - Șaua Caprei - triunghi albastru - cam 50 de minute
- Șaua Caprei - Fereastra Zmeilor - banda roșie - 2 ore
- Fereastra Zmeilor - Cabana Podragu - cruce albastră - 4 ore
Ziua 2 (2 august 2015)
- Cabana Podragu - Șaua Podragu - triunghi roșu - 45 de minute
- Șaua Podragu - Vârful Viștea - bandă roșie - aproximativ 3 ore
- retur pe același traseu
Ziua 3 (3 august 2015)
- retur pe traseul din prima zi
Cazarea la Cabana Podragu a fost de 40 lei de persoană. Există și posibilitatea de a mânca acolo, chiar și mâncare gătită - depinde ce au în ziua respectivă. Noi am mâncat ceea ce aveam la noi, că doar nu era să ne cărăm cu ea înapoi.
un articol scris de Andi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu