Pe nemarcate pe Țuțuiatu - 17 aprilie 2016

     După ce am dormit bine, ne-am trezit și am plecat spre vârful Țuțuiatu. Traseu "dificil" ce plecă din localitatea Greci, unde se urmărește șoseaua mărginită de copaci, străbați până în centru, treci podul, apoi urmărești semnele de pe stâlpi - triunghiul albastru. Să nu uităm de marcajele pentru cicliști. Cu toate că mai fusesem și anul trecut aici, tot ne-am încurcat puțin și a fost nevoie să întrebăm lumea. 

     Treci pe lângă clădirea în paragină pe care și de data asta am ignorat-o și nu i-am făcut poze (descrierea drumului am povestit-o aici) și începe cărarea apărată de mulți popândăi. V-am zis că sunt mulți în această zonă. Atenție la stâni, și bineînțeles la câinii de acolo.  Nouă nu ne-au făcut probleme, am salutat respectuos ciobanii și am mers mai departe.

     Începe urcușul, lejer de altfel, puțin pe marginea muntelui, apoi se ajunge la primul izvor și se intră în pădure unde ne-am mai protejat de soarele care începea să ardă, cu toate că era dimineață. Aici găsim din nou cele două marcaje pentru “pietoni” și cicliști. Noi o luăm în stânga, ușor prin soare la început, dar începe pădurea repede, mai sărim o piatra, mai urcăm, mai rătăcim drumul...

     De data asta nu se mai aud cicadele,  dar ca și ieri în această formulă pierdem poteca și o luam ușor pe de-a dreptul pe o pantă dar reușim să ne regăsim marcajul și intrăm pe traseu. 

     Ajungem la un al doilea izvor. Și de aici începem un urcuș ușor susținut până în vârf, mai mâncam un măr, mai râdem, ne tragem sufletele, așa că nu ajungem foarte repede. Nu este nici o grabă.

     Ajunși în dreptul vârfului întâlnim o pereche, cazați la cort. Suntem puțin invidioși că ei au prins dimineața acolo, dar ne croim drum și ne instalam pe marginea vârfului, unde facem poze și stabilim traseul de coborâre.

     Ne-am tot uitat lung la poteca de cicliști ce se tot lăsa ușor în față și ne-a făcut poftă să explorăm și zona aceea, mai ales că ar fi fost ceva nou pentru noi. Pentru ceilalți oricum era totul nou. 

     După ce ne-am pozat din toate părțile picioarele și adidașii și o luăm ușor pe potecuță. Mică și lejeră prin pădure, apoi se face din ce în ce mai mare. Coborâm ușor pe grohotiș, sau un fel de, și bineînțeles surpriză - țestoasă !!!!! una care era chiar pe cărare. 

     Apoi am mai găsit încă una pe pietre care încerca să fugă de noi.

      În drumul nostru am zărit și maci albi... ceea ce mi se pare super tare, nu am mai văzut până acum în natură, ci doar în florării și bineînțeles erau mult mai mari.

     Înaintăm pe cărarea destul de lată și cu pietriș și cam atâta. Ea este destul de lejeră, nu presupune dificultate maximă. 

     Ajungem undeva unde credem că o să cotească spre Greci, dar drumul pare că duce undeva în alt sat. Nu ne riscăm, mai ales că suntem exact deasupra satului. 

     Așa că coborâm direct panta, aceasta fiind destul de terasată, doar presupune o atenție mai mare ca să nu călcăm pe vreun șarpe sau popândău.

 

     Coborâm și ne reîntâlnim cu poteca marcată și mergem înainte spre clădirea părăsită.  

   
     Ca un bonus la sfârșitul călătoriei mergem la echitație în Cerna. Doar fetele s-au avântat, băieții preferând sa tragă un pui de somn în mașină.  Prețul nu este piperat, am dat 50 ron pentru 2 ore de echitație.
     Mai întâi cei de acolo ne-au echipat corespunzător, cu cască și apărători, ne-au  plimbat în padoc, pentru a ne obișnui cu cai și comenzile pe care trebuie să le dăm. Însă cireașa a fost plimbarea pe care am făcut-o pe un traseul care merge prin munții Măcinului, având astfel ocazia să vedem împrejurimile, să vedem alte țestoase.  
     Detalii mai multe găsiți aici.   

Un articol scris de Ioana