Cu gândul la vară și la toți munții pe care i-am putea cuceri atunci, ne-am gândit să dăm o fugă până la ei. Sau lângă ei mai bine spus. Așa că ne-am făcut rezervare la o pensiune din Viștișoara la poalele Munților Făgăraș, care urma să fie cartierul central pentru două nopți.
Primul concediu pe anul acesta. Sună bine. Muntele Făgăraș ne-a cam însoțit în aceste zile, dar doar de la distanță. Ne-am gândit noi să vizităm pentru început o parte din Sibiu. În Sibiu tot am mai fost, dar mereu pe fugă și în trecere și din cauza asta nu prea am avut timp să vizităm și Muzeul Astra. Muzeul este un fel de Muzeul Satului din București, dar că este muuult mai mare și se numește Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA”. Muzeul este unul dintre cele mai mari muzee din aer liber și este situat în Dumbrava Sibiului, pe Calea Rășinari.
Pe drum pe Valea Oltului, nici nu trecusem bine de Călimănești, ne-a prins frumos o ploaie torențială că a trebuit să tragem pe dreapta. Asta e, măcar suntem în mașină și nu pățim nimic. Mai nasol ar fi fost să fi undeva pe afară și să nu te poți adăposti, nu? Așa ne gândeam noi, neștiind ce va urma mai încolo.
În sfârșit trece ploaia și ajungem la Muzeul Astra. Muzeul de abia se deschisese de câteva zile, astfel ca încă nu era totul aranjat și părea cam dezolant. Așa informativ, muzeul are programul 10,00-18,00 - program de vară (aprilie-septembrie) (luni și marți - fără vizitare interioare), luni-duminică, orele 9,00-17,00 - program de iarnă (octombrie-martie) (fără vizitare interioare).
Ne gândeam atunci când ne-am făcut planurile, dacă să vizităm muzeul în prima sau în ultima zi din această mică vacanță, dar am decis să o vizităm acum, adică în prima zi, pentru că astfel am putea să vizităm și din interioare. Astfel în ultima zi, adică o zi de luni, am fi vizitat doar exterioarele.
Am plătit biletele, în jur de 17 ron și am pășit sa descoperim muzeul (nu înainte de a face un mic ocol la wc; prin zona în care am intrat noi era un wc ecologic, dar am văzut și din acelea cu de toate utilitățile :D - dar era în partea cealaltă a sensului pe care pornisem noi).
Am plătit biletele, în jur de 17 ron și am pășit sa descoperim muzeul (nu înainte de a face un mic ocol la wc; prin zona în care am intrat noi era un wc ecologic, dar am văzut și din acelea cu de toate utilitățile :D - dar era în partea cealaltă a sensului pe care pornisem noi).
Ne-am grăbit să intrăm repede în muzeu, deoarece tocmai veniseră niște autocare care începuseră sa deșerte o mulțime de copii de toate vârstele. Odată intrați, ne-am dat seama că ne-am făcut griji degeaba. Muzeul era foarte mare și era loc pentru toți. Era chiar riscul să te rătăcești în el.
Am început sa vizitam, am văzut biserica din lemn, am trecut pe lângă case care păreau locuite. Zici că ești într-un adevărat sat. De fapt în majoritatea caselor exista un om care avea grijă de ele. Chiar unele case aveau grădini în care se cultivau legume și verdețuri. Sau cel puțin se pregăteau să cultive ceva. Sau curățau cel puțin locul.
Ajungând la școala din muzeu, am simțit că ne-am întors în timp. A trecut ceva de când nu am mai dat pe la școală. Am avut impresia că suntem chiar într-o școală funcțională, iar elevii sunt în pauză. Catalogul rămăsese deschis și notele erau puse. Poate copiii erau deja în vacanță?!
Nu terminăm noi bine de vizitat școala, sau să zicem mai bine după ce am terminat orele de la școală, că vedem cerul întunecat, gata să plouă.
Hai să grăbim pasul, zic. Probabil nu o să fie decât o mică ploicică. Dar habar nu aveam ce o să urmeze. A început o rupere de nori că am crezut că o să fim făcuți ciuciulete. Norocul nostru că ne aflam lângă o casă, iar femeia care avea grijă de ea ne-a făcut semn să intrăm să ne adăpostim. De cum am intrat în casă a început prăpădul. Grindină și iar grindină. Cred că a plouat cu grindina vreo 15 minute...
După ploaie totul arăta altfel. Parca nu tocmai plouase cu grindină. Era o atmosferă ireală, mai ales din cauza aburului care ieșea din pământ.
Așa că am început partea a doua a vizitării muzeului, complet diferită de prima. Asta din cauza priveliștii complet schimbate. Așa că ne-am bucurat să ne uităm la exteriorul caselor și nu am prea pierdut timpul cu vizitarea interioarelor. Uitați și de ce.
Așa că am început partea a doua a vizitării muzeului, complet diferită de prima. Asta din cauza priveliștii complet schimbate. Așa că ne-am bucurat să ne uităm la exteriorul caselor și nu am prea pierdut timpul cu vizitarea interioarelor. Uitați și de ce.
La un moment dat ne oprim noi să ne uităm la o moară de apă. Omul care avea grijă era pe afară și mătura frunzele, și nu erau puține, care căzuseră în urma potopului. Ne vede că ne uităm și că ne cam codeam să intrăm. Așa că ne invită să o vizităm și începe să ne povestească despre ea și aflăm că este o întreagă industrie acționată de puterea apei, în care se prelucra lâna. Și la un moment dat schimbă macazul și începe să ne povestească despre viața lui. Noi ascultăm cuminți și începem să ne întrebăm de ce ni se întâmplă asta. Era unul din acele momente când simți că ești în plus și vrei să te faci nevăzut și nu știi cum să dispari. Cred că am stat vreo 20 de minute în această situație, până când ne-am făcut curajul și ne-am luat la revedere și ne-am continuat drumul.
Am trecut pe lângă lac și am ajuns în zona morilor de apă și de vânt.
Ne-am mai plimbat puțin până am ajuns în capătul muzeului, așa că am decis să ne pregătim de ieșire. Îți trebuie o zi întreagă să vizitezi acest muzeu, nu zic că nu mai aveam timp, dar este greu când ești obosit și ultima oară când ai mâncat ceva este dimineața în București.
Gata, am cam terminat de vizitat muzeul satului din Sibiu, așa că ne ducem să ne cazăm la Pensiunea Elena din Viștișoara, unde am auzit că poți să mănânci un păstrăv delicios. Nu am vrut să ne stricăm pofta de mâncare cu gândul la acești păstrăvi.
Tot drumul până în Viștișoara am fost însoțiți de o priveliște superbă cu Munții Făgăraș, care parcă ne invitau să-i vizităm puțin, chiar dacă erau destul de încărcați de zăpadă. Am rezistat eroic, și ne-am îndreptat spre pensiune, unde chiar am mâncat câte doi păstrăvi delicioși, proaspeți pescuiți din păstrăvăria de lângă pensiune.
Drumul a fost superb. Nu asfaltul în sine, ci peisajul. Tot drumul am fost cu fața spre Munții Făgăraș, plini cu zăpadă. Dacă este să vorbim despre drum, hmm, ăsta a fost groaznic până în orașul Victoria. Și dacă ni s-a părut nasol drumul asta care mai avea ceva asfalt, apoi drumul din Victoria până în Viștișoara care nu avea deloc asfalt și nu cred că a avut vreodată, ne-a făcut să ne mai revizuim părerile.
Doamna Elena de la pensiunea cu același nume ne-a zis ca să ajungem la ea să o luăm de pe șoseaua mare prin Viștea de Jos, apoi prin Viștea de Sus, iar de aici direct spre Viștișoara. Dar GPS-ul nostru a ținut neapărat să o luăm și prin Victoria. Aș putea zice orașul fantomă Victoria. Nici nu știu ce mai există pe aici când singurele mijloace de transport în comun sunt câteva microbuze care merg din când în când.
Până să ajungem la pensiune ne-am intersectat cu câteva trasee care ne-au făcut cu ochiul. Dar am lăsat acest lucru pentru atunci când o să avem bocancii în picioare.
Un articol scris de Andi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu