Făgăraș, lebede și narcise - 8 mai 2016 (Ziua 2)

     Să ne înțelegem - lebedele le-am văzut pe lacul din jurul Cetății Făgăraș, și erau o grămadă. După ce am vizitat cetatea, primul lucru care ne-a atras atenția au fost lebedele care se plimbau pe lac, precum și locurile special amenajate în care acestea își aveau cuibul.

     După ce a trecut prima noapte din mica noastră vacanță, ne-am pregătit pentru ziua cea mai importantă, după cum credeam noi, când urma să vizităm cetatea Făgăraș și să mergem la o poiană de narcise care era prin zonă. 

     Am plecat din Viștișoara la prima oră cu gândul să apucăm să avem timp să ne atingem țintele. De data asta am plecat pe drumul spre Complex Sâmbăta, unde drumul pana aici este neasfaltat, dar zona este foarte frumoasă, iar pe drum ne-am mai întâlnit cu câteva trasee marcate. Și am trecut și pe lângă Izvorul Părintelui Arsenie Boca, iar mai încolo am văzut în dreapta și traseul care duce către chilia acestuia, dar noi am virat la stânga spre Sâmbăta și ne-am început călătoria. 

     După ce am trecut de Complex Sâmbăta am făcut greșeala să ne uităm în spate. Uau... nu ne-a venit să credem ce priveliște vedeam. Munții Făgăraș dominau zona și arătau foarte simpatici cu fesurile lor de zăpadă. Bineînțeles că ne-am oprit în mijlocul șoselei și am ieșit din mașină să facem fotografii. Oricum era destul de pustiu pe drum așa că nu a fost nici o problemă să încurcăm pe cineva.

     Ne-am dezlipit cu greu de această zonă și am plecat voioși spre Făgăraș. Ajunși la cetate nu am văzut pe nimeni și am avut emoții că nu era deschis încă, dar acestea s-au risipit repede. 

   

     Ne-am luat bilete și am început vizitarea cetății. Am început cu interiorul. Am primit pentru asta protecții de alea albastre pentru încălțăminte. Amuzant, mă gândeam că poate primim și niște hălățele de alea de unică folosință, așa ca la maternitate. Ultima oară când am primit acoperitori pentru încălțăminte a fost cred când am vizitat Peleșul. Acum pe bune, este binevenit lucrul asta. 

     Etajul întâi al cetății este organizat sub forma unui muzeu a zonei Țării Făgărașului. Totul este sub forma unui circuit... de formă pătrată. Am pornit din partea dreapta și am ajuns în stânga. Am vizitat interiorul cu exponatele lor, bine grupate pe diverse categorii și perioade. Și între timp mai trageam câte un ochi la Ioana... mă întreb dacă m-a observat. 

     Și aici este la etajul al doilea, unde era un fel de expoziție. Nu am insistat prea mult cu ea. Am vizitat-o repede, oricum nu erau decât vreo 3 camere.

     Buuun. După ce am vizitat și muzeul, că tot era inclus în program, ne-am întors în curte ca să vizităm zidurile cetății.

     Am ieșit să vizităm zona de lângă zidurile ce înconjoară cetatea. Am găsit o scurtătură , o ieșire la unul din colțurile curții interioare, și ne-am plimbat puțin în această zonă. Zidurile erau destul de bine păstrate, cu toate că se vedea trecerea anilor peste ele.

     Terminăm și cu zidurile și ne întoarcem în curtea interioară, cu gândul să ne pregătim de plecare. Nici nu ne dădusem seama că tot plimbându-ne prin cetate, se făcuse ora când trebuia să se schimbe garda. Auzisem de acest lucru, dar nu am dat importanță, crezând că nu o să pierdem așa mult timp cu cetatea. Începusem să mirosim ceva, niște oameni în armuri începuseră să se agite, dar încă nu eram siguri. Dar în final este sigur. Se schimba garda. Așa că începem să-i urmărim prin toată cetatea. Am crezut că o să ocolească toată cetatea și am încercat să le ieșim în cale, dar ei de fapt s-au dus doar până la primul colț și au început să facă un fel de scenetă. Erau haioși tare! Unul dintre ei era mai tânăr, iar hainele de cavaler îl făceau caraghios. Ziceau bancuri intre ei și vorbeau despre legiunea IX, evocau diverse momente de istorie. 

     Fericiți că am văzut și partea cu schimbatul gărzii am ieșit din cetate să facem un tur exterior. Să-i dăm roată, să-i vedem toate colțurile. Așa de mult ne-a plăcut cum arăta cetatea, că am făcut o tonă de fotografii. Fiecare pas pe care îl făceam ne arăta cetatea altfel. Chiar și lebedele pe care le văzusem de la zidul cetății în cuiburile lor acum se plimbau liniștite pe apă și dădeau un anume farmec cetății.

     Dacă tot am terminat repede cu Cetatea Făgăraș, am plecat repede spre narciselor din Poiana Vadului. Nu prea eram siguri ce o să găsim acolo, informațiile care le tot vedeam pe internet ne spuneau că narcisele de abia înfloreau. 

     Acum tot eram prin zonă, plus că era unul din locurile pe care țineam neapărat să le vedem. Chiar dacă nu sunt toate narcisele înflorite, câteva tot o să vedem, nu?

     La poiană se ajunge foarte ușor. Din Șercaia, care este la șoseaua principală, am luat-o spre satul Vad. La un moment dat, în satul Vad, se face la dreapta, dar oricum sunt indicatoare foarte clare spre poiana, așa că nu prea ai cum să te rătăcești. Și ajungi aici.

     Aici de fapt se și termină șoseaua asfaltată și este o parcare destul de mare. Dar noi nu ne-am oprit aici. Bazându-ne pe Google, am luat-o pe drumul care se lasă în dreapta. Am mers destul de temători vreo 2-3 km, deoarece drumul nu e deloc asfaltat, plus că mai erau ceva bălți, dar ceea ce ne aștepta la capătul drumului a meritat tot efortul. Aș fi mers și pe jos dacă știam că nu este așa departe.

     La capătul acestui drum neasfaltat se află poiana cu narcise propriu-zisă. Iți dai seama deoarece există un panou mare care spune acest lucru. Și o barieră, bună de altfel, pentru cei care ar dori să intre cu mașina în rezervație.

     La intrare un paznic... care ne zice din start 

- Bine ați revenit! 

- Păi cum am revenit dacă este prima oară aici? zic eu

-  E lasă că știu eu că ați mai fost aici.

- !?

    Atunci îmi dau seama că uitându-se la aparatul meu mare, logic că m-a asociat cu vreun reporter ceva care a venit sub acoperire și vrea să facă poze aici. Și bineînțeles că am mai fost pe aici dacă sunt reporter. I-am repetat că nu am mai fost. Probabil că nu m-a crezut prea mult, dar a rămas așa.

     De cum am intrat în poiană vedem cu dezamăgire, dar după cum ne așteptam, foarte puține narcise. Asta este, știam de la început ce putea să ne aștepte. Dar câteva narcise erau și erau suficiente ca să ne bucure.

     Imediat la intrare am văzut două drumuri. Cel din stânga părea mai prietenos, așa că am pornit pe el. Și am mers ceva până când nu s-a mai văzut nici o narcisă și noi tot ne afundam într-o pădure. Și am tot mers noi și am dat de un foișor. Hmm, nu prea mai credeam că mai avem de ce să mai înaintăm, așa că am făcut cale întoarsă. Acum nu știu dacă trebuia să continuăm, dar cert era că era destul de târziu și vroiam să mergem și pe drumul din dreapta unde paznicul zicea că a văzut niște iriși înfloriți. Și am zis și noi dacă narcise nu prea sunt, măcar iriși să vedem. Numai că acest drum era cam noroios și mai mult am mers pe lângă drum decât pe el. Și am alocat și aici ceva timp. Ni s-a părut că am mers o veșnicie, dar când ne-am întors privirile am văzut că nu prea ne îndepărtasem. Cred că am depășit puțin următorul panou și am decis să ne întoarcem, mai ales că trebuie să o luăm pe același drum. 
     Spre ieșire ne întâlnim cu o familie cu copii care se îndreptau spre zona asta cu drumul noroios. Mă gândeam dacă să-i atenționez de starea drumului, dar când mă uit mai bine vad că fiecare era echipat cu cizme de cauciuc. Îmi dau seama că nu mai are nici un rost și că noi eram amatorii și ei profesioniștii care știau exact ce era de făcut. Așa că inevitabil îmi pun întrebarea dacă nu cumva la capătul drumui acesta era ceva interesant dacă au venit așa de pregătiți.

     La plecare paznicul ne-a întrebat dacă cumva am văzut oameni suspecți, adică dacă am văzut pe cineva culegând narcise. Am zis ca din fericire nu am văzut. Și chiar mă bucur că nu s-a întâmplat asta.

     Și cum ziua se apropia de sfârșit, am plecat spre locul nostru de cazare, adică spre Viștișoara, unde doamna Elena ne  promisese că ne face ceva de mâncare, lucru pe care l-am acceptat cu plăcere, mai ales că ne era foame după o zi așa lungă și plină de lucruri noi pe care le-am văzut.