Ciucaș - cu Gropșoarele și fără rododendron - 28 mai 2016

     Din nou în Ciucaș, dar de data aceasta vrem să atacăm alt traseu. Dacă anul trecut am făcut traseul din Pasul Bratocea spre Vârful Ciucaș, acum vrem abordăm cealaltă parte a acestor munți. Și anume partea cu Vârful Gropșoarele.

     Pe scurt, ne lăsăm mașina pe lângă mănăstirea Cheia și pornim pe jos până la bariera de unde pornește oficial traseul. Marcajul apare totuși de lângă mănăstire, dar eu zic că de la barieră este începutul. Au fost momente când m-am gândit dacă ar fi fost o idee bună să fi mers cu mașina până la baraj, dar ne-a făcut bine mișcarea. Ne-am făcut încălzirea, și tot încercam diverse combinații de îmbrăcăminte ca să ne fie bine. Nu este prima dată, mai ales când mergi la munte, doar că noi nici nu începusem să urcăm. 

     Ajunși la barieră o luăm pe primul drum pe care îl vedem, dar imediat ne dăm seama că este un drum greșit. Ținta noastră, și anume marcajul cu cruce roșie, nu se vedea deloc. Ne întoarcem la barieră și după ce orbecăim puțin printr-o pădure de molid, ne întâlnim cu drumul nostru. Noroc cu aplicația Munții Noștri de pe telefon că am reușit să găsim drumul. Mai târziu am văzut ca era exact lângă șosea, trebuia doar să mai facem câțiva pași în dreapta. Dar important că am găsit marcajul, după ce ne-am chinuit să traversăm o mică apă care săpase ditamai albia, cu care nu ne-am fi întâlnit dacă nimeream din prima traseul marcat.

     Plimbarea prin pădure a fost ca oricare. Ne-am întâlnit și cu alt drum, de fapt marcajul bandă albastră care ne-a însoțit până acum ne-a părăsit și a plecat în altă parte. Nu-l urmăm că noi avem drumul nostru. Dar mai avem mult? că vrem să ajungem mai sus și să ieșim din pădure. Dar cu răbdare ajungem și sus unde facem o mică pauză, că deja ne țipa stomacul de foame.

     După pauza binemeritată, am plecat și imediat ne-am intersectat cu o stână, dar din fericire nu ne-am întâlnit cu câinii răi despre care ne avertiza indicatorul. Stâna părea destul de părăsită, cel puțin era în perioada în care am fost noi.

     Iar urcuș, iar coborâș, ne mai lovim de o pădure destul de înghesuită, dar răzbim și trecem și de ea. Și într-un final ajungem la o șa, unde facem o baie de soare. Pauză... ce bună este o pauză atunci când nu ești grăbit. Nici nu ne mai venea să plecăm de acolo. Cheia se vedea în vale, precum și cele două antene uriașe pe lângă care am trecut după ce am parcat mașina. Ehhh, am urcat noi ceva, doar că mai avem totuși de urcat. Cineva ne-a băgat în cap de celebrii papanași de la cabana Ciucaș. Până atunci ne amăgim cu ciocolățelele din bagaj, dar parcă prindem puteri cu gândul la ei... adică la papanași.

     De aici încolo încep să apară formațiunile celebre Ciucașului. În zare se vedeau și Munții Bucegi. Și între ultima zonă cucerită de noi, și anume munții Baiului. Ieri acolo, azi aici. Mă rog, nu au trecut decât două săptămâni de la ultima ieșire la munte.

     Nu știu voi ce vedeți aici, dar nouă ni s-a părut că aceste pietre seamănă cu o fată și un băiat. Noi i-am botezat Fata și Băiatul. Probabil că au niște nume reale, dar cel puțin în această zi noi am fost nașii lor.

     Nu departe de Vârful Zăganu ne întâlnim cu un grup care ne sperie că se anunță ploi în Ciucaș, și că trebuie să ne grăbim că s-ar putea să nu mai avem unde să ne adăpostim. Păi și acum ce să facem? Să ne oprim? Consultăm pe telefon toate site-urile de vreme - prognoza este încă bună. Atunci mergem mai departe. De parcă mai avem de ales. 

     Și trecem și pe lângă Zăganu. Salivez după o bere cu același nume, pe care am încercat-o pentru prima dată anul trecut când am fost în Ciucaș.

     Și urmează zona cea mai periculoasă din acest traseu - zona La Lanțuri.... zonă pe care o trecem repede ca niște căprioare. Mă rog, să nu uităm și căpriorul, asta care făcea poze la căprioare. 

     Între timp ne gândeam că nu am prea văzut rododendron. O fi prea devreme? Oricum avem în plan să mergem și peste două săptămâni, dacă acum nu găsim nimic. Dar tare aș fi vrut să îl găsim de acum. Această drumeție era planificată de ceva timp. Aș putea să zic că de vreun an. Dar cu rododendronul nu prea poți să te joci. Nu știi niciodată perioada în care înflorește, și nici măcar nu știi dacă îl găsești mereu la fel de înflorit. 

     Ultimul urcuș spre Vârful Gropșoarele. Aici am luat o binemeritată pauză de vreo 40 de minute în care am lenevit și am admirat priveliștea oferită. Adevărul că vârful este unul tip platou în care pot sta liniștiți mulți oameni. 

     Ne-am rupt greu de zona de relaxare oferită de Gropșoarele, dar totuși trebuia să începem drumul spre casă. Dar mai întâi trebuie să ajungem în zona La Răscruce, unde putem să alegem drumul pe care să-l luăm. Înainte spre Cabana Ciucaș sau la stânga spre Cabana Silva și Muntele Roșu. Amândouă variantele sunt tentante, dar mai tentant sună papanașii de la Ciucaș. 
     Între timp găsim și zonele de rododendron, dar care nu ne întâmpină cum am fi vrut noi. Nu era înflorit. Se vedeau mici pâlcuri înflorite, dar nimic să te dea pe spate. Ceea ce găsisem anul trecut în zona Bratocea era chiar mult și acum îmi dau seama că nu am avut de ce să ne plângem pentru cât era de înflorit. Acum ne rămâne doar să ne bucurăm de plimbarea noastră pe munte, că sigur nu am nimerit în momentul cel bun pentru rododendron.  

     Aici La Răscruce vedem zona în care am fost anul trecut cu cele două cabane. Ne uităm mai bine și vedem și Cabana Ciucaș, care pare la o aruncătură de băț. Mult a fost puțin a rămas. Oricum acum drumul începe să coboare și nu mai sunt prea multe urcușuri.

     Uraaaa. Am ajuns la cabană. Uite și vârful Ciucaș. Și mult așteptata porție imensă de papanași, care a venit chiar repede și nu a fost nevoie să așteptăm prea mult. Probabil că am fost noi norocoși. Am fost norocoși și că am prins o masă afară cu vedere spre munte. 

     În continuare am luat drumul spre cabana Muntele Roșu, dar datorită experienței de anul trecut când am luat marcajul cu bandă galbenă, acum am luat direct drumul pe care poți să urci cu mașina spre cabana Ciucaș (traseul marcat cu cruce albastră). Asta dacă ai 4x4 sau nu prea îți pasă de mașină. 

      Oricum acum deja eram în drum spre mașină. Mai trebuie să ajungem la cele două cabane, apoi urmăm șoseaua până în Cheia. Nu este așa simplu cum pare, dar nu ai cum să te rătăcești. Noi nu ne-am rătăcit, dar am mers ceva și drumul părea destul de lung, poate și din cauză că cu totul am făcut cam 11 ore. Cu tot cu pauzele noastre lungi și dese, în care am înfulecat și un papanaș.