Ziua 2 - 16 aprilie
Ziua de Paște a început bineînțeles cu masa îmbelșugată oferită de
cei de la pensiune. Ghiftuiți fiind deja de ziua precedentă, în care am
sărit intenționat peste prânz, așa de plini eram, am ciocnit ouăle roși
și am mâncat ce mai era acolo ca mic dejun. Între noi fie spus, muuultă
mâncare, dar jos pălăria celor care s-au ocupat de pregătirea mesei.
Dar ce să facem în această zi de Paște? Să socializăm cu celelalte trei
cupluri care mai erau cazate la pensiune sau să ieșim să ne plimbăm prin
împrejurimi? Am încercat să le combinăm pe amândouă, dar ceilalți nu au
vrut să iasă, plus că stătea să plouă. Așa că am decis să vizităm
culele de lângă Horezu, si anume cele de la Măldărești.
Nu aveam nici o idee ce este de fapt o culă, dar tot trecând pe lângă Horezu de câteva ori în ultimii ani, am zis să le și vizităm cândva. Am pus GPS să ne ducă
la prima culă pe care am găsit-o, și chiar ne-a dus până acolo. De ajuns
am ajuns acolo, dar or fi ele deschise într-o zi de Paște?
Prima culă vizitată a fost Cula Greceanu. Am găsit poarta de la
intrarea în curte deschisă, am vizitat-o pe exterior, dar în rest
liniște. Probabil, ne zicem noi, au lăsat curtea deschisă, așa ca un parc, dar în rest
este închisă. Ne mai fâțâim noi prin zonă și vedem lumină în culă. Ne
uităm și mai atent și vedem și ceva oameni lângă clădire. Aha, deci este
deschisă. Așa că, după ce am cerut voie, ne alăturăm grupului și începem să vizităm cula.
Bucuroși că cineva lucrează într-o zi de Paște am stat cuminți și am ascultat povestea ghidușei noastre. Povestea este lungă, ca orice loc încărcat de istorie. A început ca un turn de apărare a boierilor împotriva dușmanilor, apoi s-au dezvoltat și ca locuință. Și acum câțiva ani de pare că a fost vedetă în filmul Aferim. Asta pe scurt; pentru varianta lungă trebuie să veniți să o vizitați.
Dar se pare că turul de vizitare nu începea de la cula Greceanu, ci de la Cula Duca. Din cauza asta aici am avut parte de un tur privat, rămânând singuri la vizitare, ceilalți fiind la sfârșit. Tare, nu? Aici am vizitat cula și casa lui I.G. Duca. Ghida noastră ne-a povestit istoria ei, apoi ne-a lăsat să o vizităm. Am avut impresia că suntem în vizită la cineva, doar că gazdele nu erau acasă. La primul nivel este beciul, cum intri pe ușă dai de el. Apoi în următorul nivel era o expoziție unde am aflat că sunt o mulțime de astfel de construcții în Oltenia și sub toate formele - unele muzeu, case private, iar altele din păcate uitate și părăsite. Eu nici nu știam de existența lor. Ca să fiu sincer când am auzit de cule am crezut că sunt ceva bordeie... Poate din cauză că eram în Oltenia... De abia la ultimul nivel era o atmosfera puțin mai intimă. Dacă nu ne aștepta ghidul nostru jos cred că mai zăboveam ceva timp pe acolo.
În fața culei Maldărescu se află casa memorială a lui I.G. Duca, construită inițial de acesta ca o casă de vacanță. Tot el a amenajat și cula care acum îi poartă numele, deoarece aceasta la momentul acela se pare că era părăsită. Casa memorială este plină cu obiecte personale ale acestuia, însă noi ne-am limitat să o fotografiem doar de afară. Și ca să nu uităm, prețul plătit pentru două cule și două persoane a fost de 8 lei. Un preț mic zic eu - 4 lei de persoană.
În fața culei Maldărescu se află casa memorială a lui I.G. Duca, construită inițial de acesta ca o casă de vacanță. Tot el a amenajat și cula care acum îi poartă numele, deoarece aceasta la momentul acela se pare că era părăsită. Casa memorială este plină cu obiecte personale ale acestuia, însă noi ne-am limitat să o fotografiem doar de afară. Și ca să nu uităm, prețul plătit pentru două cule și două persoane a fost de 8 lei. Un preț mic zic eu - 4 lei de persoană.
Sunt trei cule în Măldărești. Două se pot vizita, ceea ce am și făcut, iar a treia - Conacul lui Măldar - este din câte am înțeles o pensiune. Am trecut pe lângă ea fiindcă nu știam dacă putem intra să o vizităm și ne-am îndreptat spre Mănăstirea Hurezi.
Am lăsat mașina în parcarea de la mănăstire, dar nici nu am coborât bine că ne-au întâmpinat două bestii fioroase. O pisică și un cățel. Dacă pe cățel l-am rezolvat cu niște eugenii, pisica a fost răsfățată cu niște scărpineală. Așa că au rămas să păzească mașina cât timp ne-am dus să vizităm mănăstirea. De la parcare până la biserică ai de urcat o pantă mare și lungă, și parcă puțin istovitoare, dar am reușit. Unii urcau cu mașina, dar nu am văzut decât câteva locuri unde ai putea să parchezi. Dacă nu găsești te întorci în parcare.
După ce am vizitat mănăstirea am lenevit puțin pe marginea drumului, poate am și ațipit puțin, dar nici nu știam că puțin mai încolo ne păzea o barză. Și ziua de Paște s-a continuat cu masa de la pensiune...
Ziua 3 - 17 aprilie
Zile pline până acum, dar trebuie să plecăm spre casă. Ne-au mai rămas pe listă ceva, și anume Cheile Oltețului și Mănăstirea dintr-un lemn. Problema este că azi plouă, ceea ce ne cam strică planurile cu cheile.
Drumul spre Cheile Oltețului pornesc de la Mănăstirea Polovragi. În dreptul Peșterii Polovragi suntem deja în chei. Aici putem spune că am parcurs vreo 200 de metri din cei aproximativ 2km cât au cheile. Încă plouă, dar încurajați de indicațiile paznicului de la peșteră continuăm. Ne căptușim bine cu pelerinele de ploaie și parcurgem drumul până când se termină cheile. Vedem pe drum și niște ferestre ale peșterii bine închise cu niște gratii. Nu ne aventurăm prea departe, cu toate că mai este ceva de mers. Unii cu mașina trec pe lângă noi și se pare că știu drumul și se riscă să meargă mai departe. Cică drumul este ok până aproape de creasta Munților Parâng. Luăm în considerare asta pentru un viitor traseu spre creastă. La întoarcere anunțăm paznicul că nu ne-am rătăcit. Preventiv, că ni s-a părut că s-a uitat ciudat la noi că nu ne-am oprit la peșteră și că am vrut să mergem mai departe.
Am lăsat mașina în parcarea de la mănăstire, dar nici nu am coborât bine că ne-au întâmpinat două bestii fioroase. O pisică și un cățel. Dacă pe cățel l-am rezolvat cu niște eugenii, pisica a fost răsfățată cu niște scărpineală. Așa că au rămas să păzească mașina cât timp ne-am dus să vizităm mănăstirea. De la parcare până la biserică ai de urcat o pantă mare și lungă, și parcă puțin istovitoare, dar am reușit. Unii urcau cu mașina, dar nu am văzut decât câteva locuri unde ai putea să parchezi. Dacă nu găsești te întorci în parcare.
Ziua 3 - 17 aprilie
Zile pline până acum, dar trebuie să plecăm spre casă. Ne-au mai rămas pe listă ceva, și anume Cheile Oltețului și Mănăstirea dintr-un lemn. Problema este că azi plouă, ceea ce ne cam strică planurile cu cheile.
Drumul spre Cheile Oltețului pornesc de la Mănăstirea Polovragi. În dreptul Peșterii Polovragi suntem deja în chei. Aici putem spune că am parcurs vreo 200 de metri din cei aproximativ 2km cât au cheile. Încă plouă, dar încurajați de indicațiile paznicului de la peșteră continuăm. Ne căptușim bine cu pelerinele de ploaie și parcurgem drumul până când se termină cheile. Vedem pe drum și niște ferestre ale peșterii bine închise cu niște gratii. Nu ne aventurăm prea departe, cu toate că mai este ceva de mers. Unii cu mașina trec pe lângă noi și se pare că știu drumul și se riscă să meargă mai departe. Cică drumul este ok până aproape de creasta Munților Parâng. Luăm în considerare asta pentru un viitor traseu spre creastă. La întoarcere anunțăm paznicul că nu ne-am rătăcit. Preventiv, că ni s-a părut că s-a uitat ciudat la noi că nu ne-am oprit la peșteră și că am vrut să mergem mai departe.
Și ultimul obiectiv bifat în această vacanță a fost Mănăstirea dintr-un Lemn. Nu este chiar pe drumul principal, dar dacă tot am ajuns prin zonă nu am putut rata. Biserica mănăstirii, cea care dă numele se află în spatele complexului. Prima oară apare în fața noastră biserica nouă. Ca să vizităm biserica de lemn am plătit o taxă modica de câțiva lei. De fapt era o cutiuță în mijlocul drumului și puneai bani acolo.
Dar în final suntem fericiți cu mica noatră vacanță de Paște unde am văzut mănăstiri, cule, chei și ceva munte...
Un articol scris de Andi
